activităţile pentru comunitate de până acum

lucrând la unele materiale cu cei din "şcoala de campanie" am făcut o trecere în revistă a evenimentelor Asociaţiei "Pentru Comunitate" pe care vi le prezint şi vouă celor care citiţi acest blog, cu rugămintea de a completa cu cele pe care consideraţi că le-am omis...mersi frumos...


62 Producerea spectacolului de teatru „Gaiţele”, în regia lui Horaţiu Apan, mai 2008
61 Campania “Hai la curăţenie” – ediţia a II-a, Cartierul Ciucului, mai 2008
60 Lansarea Şcolii de Campanie „Pentru Comunitate”, mai 2008
59 Producerea spectacolului de teatru „Forever” în colaborare cu Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, mai 2008
58 Parteneri ai campaniei ecologice „Earth Hour”, aprilie 2008
57 Participare la competiţia internaţională ”Fiat debate”, Sinaia, aprilie 2008
56 Efectuarea unui sondaj de opinie despre situaţia politico-socială a comunităţii româneşti din Sfântu-Gheorghe, aprilie 2008
55 Titlul de campioni regionali individual şi pe echipe la competiţia de la Cluj Napoca, organizată de ARDOR Transilvania, martie 2008
54 Trimiterea unui număr de 11 tineri la Universitatea ANSIT - Bistriţa Năsăud şi Vatra Dornei, martie 2008
53 Cea de-a treia “Gală a Asociaţiei”. Schimbarea festivă a conducerii în urma încheierii mandatului preşedintelui şi al celor 6 vicepreşedinţi, februarie 2008 52 Organizarea împreună cu Consiliul Elevilor din CNMV a Festivalului de Colinde Adolescent, ediţia a II-a, decembrie 2007
51 „City of Debate I”, organizarea în colaborare cu Asociaţia Română de Dezbateri şi Oratorie a unui campionat regional de dezbateri în limba engleză, decembrie 2007 50 Organizarea unor acţiuni caritabile în Şcolile Speciale, orfelinate şi căminele de bătrâni din judeţul Covasna – „Tu eşti Moş Crăciun!”, împreună cu Librăria Pentru Comunitate, decembrie 2007
49 Lansarea proiectului „Mari personalităţi româneşti din judeţul Covasna”, noiembrie 2007
48 Medaliile de argint pentru reprezentaţii Clubului de Debate la Campionatele Internaţionale de la Budva, Muntenegru, octombrie 2007
47 Iniţierea şi punerea în aplicare a unui program de supratitrare a spectacolelor de teatru de la Tamasi Aron - abonamentul „Eugene Ionesco” destinat spectatorilor români, octombrie 2007
46 Obţinerea titlului de campioni naţionali pentru reprezentanţii Clubul de Debate la Campionatele Naţionale de la Slănic Moldova, septembrie 2007
45 Oferirea a 2 burse lunare de câte 200 lei pentru 2 copii talentaţi, septembrie 2007 – iunie 2008
44 Tabără multiculturală ediţia a II-a, Comandău pentru 50 copii de gimnaziu din judeţ, 20 români, 20 maghiari, 10 rromi, august 2007
43 Organizarea Campionatului Regional de debate pe zona Transilvania, Bicfalău, august 2007
42 Participarea a 7 tineri covăsneni la proiectul “Pod peste Dunăre”, alături de alte 6 state europene la Pecs, în Ungaria, iulie 2007
41 Tabără multiculturală ediţia I, Sâncrai pentru 40 de copii de gimnaziu din judeţ, 20 români, 20 maghiari, iulie 2007
40 „Votează sau taci”, campanie de implicare civică şi de promovare a exprimării votului cu ocazia referendumului pentru demiterea preşedintelui, iunie 2007
39 „Cupa pentru Comunitate”, concurs de tenis de câmp pe zgură, înscris în calendarul oficial al Federaţiei Române de Tenis şi desfăşurat cu sprijinul DJT Covasna la Sfântu Gheorghe, iunie 2007
38 Spectacol gratuit de Ziua Copiilor cu piesa „Harry cel Isteţ”, iunie 2007
37 „Tânăr fără fumuri”, concursuri de desene, filme, site-uri şi marş prin centrul oraşului împotriva fumatului şi a drogurilor împreună cu CEPECA Covasna, mai 2007 36 Campania “Micii poliţişti” în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna, mai 2007
35 „Zilele Sfântu Gheorghe – Zilele pentru Comunitate”, participare la Sărbătoarea oraşului prin stand-uri cu obiecte promoţionale, jocuri şi concursuri pentru tineri şi teatru de copii „Harry cel Isteţ”, aprilie 2007
34 Demararea proiectului anual „Burse pentru comunitate” în care 2 dintre cei mai merituoşi şi talentaţi tineri români din judeţ au beneficiat de o bursă lunară în valoare de 200 de lei
33 Seri la Arcuş – Clubul Umaniştilor: „Despre mituri în istoria transilvană”, martie 2007
32 Campania „Hai la curăţenie” ediţia I, malul pârâului Debren, spre Şugaş Băi, martie 2007
31 "Cupa Darts”, concurs de darts împreună cu Energy Club, martie 2007
30 Proiectul “De ce (nu) vreau să devin politician”, finalizat cu o vizită în Parlamentul României, martie 2007
29 Seri la Arcuş – Clubul Umaniştilor, în colaborare cu Asociaţia Română de Dezbateri şi Oratorie România şi CNMV, pe tema „Regionalizarea pro şi contra”, invitat special Cristian Pârvulescu, preşedinte Asociaţiei Pro Democraţia, februarie 2007 „Gala Pentru Comunitate”, bal aniversar şi de caritate la 2 ani de la înfiinţarea Asociaţiei, februarie 2007
28 Seri la Arcuş – Clubul Umaniştilor: „Despre discriminarea pozitivă”, februarie 2007 27 Monitorizarea unor instituţii ale statului din judeţ - Consiliul Judeţean Covasna, Consiliul Local şi Primăria Sf. Gheorghe, Primăria Covasna, Consiliul Local Vâlcele împreună cu APADOR-CH, în cadrul proiectului de transparenţă publică, ianuarie 2007 26 Campania umanitară “Salvaţi-o pe Kinga”, ianuarie 2007
25 Organizarea unei manifestaţii deosebite cu ocazia Zilei naţionale a României, concertul Nicu Alifantis şi a unui spectacol de muzică folk, decembrie 2006
24 Vizionarea în premieră a filmului "Moartea domnului Lăzăreascu”, decembrie 2006
23 Cupa Bodoc la şah, tenis şi ping-pong, decembrie 2006
22 Împreună putem fi mai buni: “Un oraş mai luminat, un Crăciun binecuvântat", în parteneriat cu Asociaţia Pro Regio, concurs de decoraţiuni exterioare cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dotat cu premii substanţiale: interfon pentru cea mai amenajată scară de bloc, un porc de 100 kg pentru cea mai luminată ferestră şi un telefon mobil pentu cea mai originală amenajare, decembrie 2006
21 Organizarea în parteneriat cu Consiliul Elevilor de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul a primei ediţii a festivalului de colinde Adolescent, decembrie 2006
20 Coproducerea spectacolului “Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de Caragiale la Teatrul "Andrei Mureseanu", octombrie 2006
19 Tabăra de imagine şi comunicare, august 2006
18 Tabăra de marketing, iulie 2006
17 Tabăra de jurnalism, iunie 2006
16 Parada cârnaţilor. Participarea la tradiţionala paradă a cârnaţilor şi obţinearea diplomei "pentru cea mai gălăgioasă echipă", mai 2006
15 Cenaclu Adolsescent Mihai Eminescu, Mircea Eliade şi Nichita Stănescu, ianuarie, februarie, martie 2006
14 Master class şi workshop interactiv cu maestrul pianist Nicolae Dumitru, aprilie 2006
13 Ladies First, campanie civică de susţinere şi promovare a femeilor în comunitate, martie 2008
12 ”De ce (nu) vreau să fiu politician”, concurs de eseuri şi excursie la Palatul Parlamentului pentru 20 de elevi români şi maghiari, februarie 2006
11 Miss Adolescent, februarie 2006 l Lansarea Librăriei Pentru Comunitate, decembrie 2005 10 Organizarea unui concert Tudor Gheroghe cu prilejul Zilei Naţionale a României, decembrie 2005
9 Teatru bilingv “Obi şi Hapi”. Producearea în premieră naţională a unui spectacol bilingv de teatru pentru copii, prenzentat gratuit în grădiniţele din Sf. Gheorghe, octombrie 2005
8. Cinemateca Pentru Comunitate. Prezentarea gratuită a 8 filme noi, 4 din din cinematografia românească, 4 din cea maghiară, alături de Cabria Filmklub, septembrie-octombrie 2005
7. Marcajele turistice Pentru Comunitate. Marcarea de trasee turistice spre varful Bodoc, alături de Clubul Alpin Sport şi Salvamont Covasna, iunie 2005
6. Participarea la Universitatea de Vară Transsilvania, Ilieni iunie 2005
5. Zilele Sfântului Ivan. Prezentarea si dezbateri pe tema descentralizarii administrative, mai 2005
4. Alături de sinistraţii din Banat. Organizarea unei capanii judetene de strangere si transportare a ajutoarelor pentru sinistratii din Banat, in coloborarea cu Asociatiile "Pro Regio" si "Fontis", mai 2005
3. “Împreună pentru drumuri mai bune!” Dezbatere publică iniţiata pentru schimbarea matricei discursului pentru repararea drumurilor locale, aprilie 2005
2. Parada cârnaţilor. Participarea la traditionala parada a carnatilor si obtinearea diplomei "pentru cel mai bun carnat romanesc", aprilie 2005
1. Manifestul pentru normalitate. Manifestul tinerilor covăsneni care au luat atitudine împotriva situaţiei tensionate de către politicienii din zonă, ianuarie 2005

Comentarii

Andi a spus…
Ai uitat, intre activitatile recente, noul stand de la Expo de Zilele Sf Ghe, care mi se pare ca a reprezentat un succes, din cate am vazut la fata locului si in poze.
Andi a spus…
Ioi, si mai e si campionatul de bowling, tot recent, n-ai zis nimic de actiunile comunitare la care a contribuit si asociatia, Zilele Elevilor de anul trecut, care erau tot in parteneriat si... nu mai stiu in momentul asta.
Anonim a spus…
Domnule Guruianu,

la Libraria pentru comunitate de ce nu sunt carti de limba maghiara????
Sa nu va credeti la Braila, va rog frumos.
Mădălin Guruianu a spus…
la Librăria pentru Comunitate nu sunt cărţi în limba maghiară pentru că există foarte multe locuri în care se pot achiziţiona cărţi în limba maghiară - 2 dintre ele la nici 100 de m. de noi - pe când carte românească se putea cumpăra numai de la Braşov, până să deschidem acum 3 ani Librăria...
cred că acţiunile mele de când locuiesc în această zonă mă îndreptăţesc să spun că eu chiar nu mă cred la Brăila şi nici nu mă comport astfel...
Mădălin Guruianu a spus…
Chiar dacă m-am născut pe malurile Dunării, astăzi
îi spun oraşului acesta „acasă”. Am învăţat să-l iubesc
încă de pe vremea când veneam în vizită în acest liniştit
şi cochet oraş. Oamenii săi deschişi, aşezaţi şi corecţi
m-au cucerit pentru totdeauna.

Am hotărât că Sfântu-Gheorghe este locul în care
vreau să iubesc, să-mi realizez visele, să mă împlinesc
şi să-mi pun energiile creatoare în slujba comunităţii.

Formaţia mea academică mă îndeamnă să cred că
diferenţele pot fi o binecuvântare, că o concurenţă
corectă duce întotdeauna la progres şi că
multiculturalitatea îţi poate da aripi.

Sunt convins că putem construi împreună o comunitate
puternică social,
solidă economic şi
înfloritoare cultural,
REDESCOPERIND NORMALITATEA.
Mădălin Guruianu a spus…
mersi andi... le completăm şi îi mai aştept şi pe alţii să-şi aducă aminte...
Anonim a spus…
Toate activitatile insirate au valoare economica, politica si sociala egal cu 0.
Ar fi avut valoare de 100 de ori mai mare mediatizarea, negarea unor afirmatii ticaloase, mincinoase si sovine conform carora romanii ar fi alungati de pe aceste meleaguri.
Dumneavoastra sunteti numai un exemplu din miile de exemple vii, romani care se stabilesc pe aceste meleaguri. De ce ascultati in tacere aceste afirmatii ticaloase ale unor politicieni, de ce nu va ridicati, de ce nu va afirmati "pentru comunitate"?
Asta ar trebui sa faceti, si nu activitati de recreatie copilaresti, si subiectiv comunitare.
Mădălin Guruianu a spus…
cu toat stima, nu sunt de acord cu faptul că valoarea tuturor acestor acţiuni ar fi 0... mai sunt 10 zile şi vom vedea exact dimensiunea şi amploarea valorii tuturor acestor acţiuni ... la vot...

cât despre ticăloşiile conform cărora românii sunt alungaţi din această zonă, nu ştiu cum aş / am putea răspunde mai bine decât trăind, acţionând şi simţindu-ne bine aici!... cred în puterea exemplului personal mai mult decât în orice altceva...
mulţumesc oricum de mesaj şi te asigur că vom continua să acţionăm "împreună, pentru comunitate"