PROTEST ÎMPOTRIVA POLITICIENILOR „CU FAŢA SPRE TRECUT”

Puncte de vedere referitoare la dezbaterea publică despre proiectul de hotărâre privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetăţenilor din Mun. Sf. Gheorghe privind modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna, conform iniţiativei legislative „Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc", postată pe site-ul Primăriei: www.sfantugheorgheinfo.ro


PROTEST ÎMPOTRIVA POLITICIENILOR
„CU FAŢA SPRE TRECUT”

Acum 4 luni am fost investit ca şi consilier local al municipiului Sfântu Gheorghe. Voturile pe care le-am obţinut, cele mai multe acordate vreodată unui independent în oraş, m-au făcut să visez că schimbările în bine sunt posibile. Am visat la un oraş în care ne vom preocupa de viitor, de problemele oamenilor care trăiesc acum şi aici, fără să rămânem anchilozaţi cu gâtul spre trecut.
„Cu faţa spre viitor” a fost sloganul campaniei mele şi vă rog să mă credeţi că primele luni de activitate în Consiliu Local m-au făcut să cred că toţi vrem să punem aceste lucruri pe primul plan. Nu mi s-au schimbat radical planurile şi nici visele, dar sunt nevoit să iau poziţie. De curând a apărut în dezbatere publică un proiect de hotărâre care m-a întristat profund şi care mi-a dat de înţeles că încă mai există oameni „cu faţa spre trecut”.
Este vorba despre o iniţiativă prin care, din motive strict politicianiste, se propune organizarea unui „referendum pentru modificarea delimitării teritoriale a jud. Covasna, în vederea înfiinţării Ţinutului Secuiesc şi pentru apartenenţa municipiului Sfântu Gheorghe la această unitate administrativ teritorială”. Am numit motivele strict politicianiste pentru că eu cred că numai apropierea alegerilor generale au dus la apariţia acestui la proiect prin care iniţiatorii speră să câştige un capital de imagine şi implicit voturi.
Nu îmi imaginez un alt motiv pentru care se doreşte un asemenea referendum, atât timp cât zona în care trăim este slab dezvoltată, iar după alegerile locale pare că se află pe un drum bun. Un drum al atragerii de fonduri pentru acest oraş ale cărui priorităţi sunt, conform noii conduceri, infrastructura (foarte proastă!), problemele sociale (mari şi greu de depăşit!) şi cele de urbanism (extrem de complicate!). Cu o asemenea imagine în minte am pornit cu multă bună credinţă, considerând întotdeauna că împreună, români şi maghiari deopotrivă, trebuie să punem umărul pentru ridicarea acestei zone folosită îndelung pe parcursul anilor de politicieni aflaţi în căutare de imagine şi de voturi. Am în continuare convingerea că numai împreună putem avea şanse să ne dezvoltăm pe calea noilor realităţi impuse de Uniunea Europeană.
Sunt decepţionat profund de faptul că acest proiect de hotărâre ne aduce în memorie trecutul sumbru, când singurele veşti care ajungeau în ţară din această zonă erau cele despre cum „îi mănâncă ungurii pe români”. Am fost şi sunt convins că majoritatea populaţiei din această zonă vrea, asemeni tuturor cetăţenilor României, în primul rând să trăiască în bune condiţii, să-şi împlinească visele şi aspiraţiile în bună pace cu vecinii lor, indiferent de etnia din care fac parte aceştia.
Protestez astfel faţă de acest proiect pe care-l consider provocator şi aducător de probleme prin care se vor înrăutăţi relaţiile dintre românii şi maghiarii trăitori în acest oraş.
Rog respectuos iniţiatorii să-l retragă din dezbatere şi îi aigur pe ei, dar şi pe ceilalţi colegi din Consiliul Local Sfântu Gheorghe că voi fi în continuare, ca şi până acum, alături de orice propunere prin care să se urmărească binele întregii comunităţi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

MĂDĂLIN GURUIANU
Consilier Local Independent în Sfântu Gheorghe

Comentarii