30 noiembrie 2008

Şedinţă şi GOTAN PROJECT

Joi a fost o şedinţă rapidă şi fără mari probleme la C.L., dar rămân la observaţiile expuse şi în plen, deşi majoritatea colegilor a votat împotriva observaţiilor mele... mă referea la proiectul de hotărâre lipsit de transparenţă prin care se acordă câteva centrale termice către unele ONG-uri din localitate, fără să existe licitaţie publică sau concurs de proiecte, mai ales după o selecţie riguroasă pentru sediile din Casa cu Arcade, unde vor primi sedii numai 10 dintre cele 21 de asociaţii
care au depus cereri şi dosare...
Spuneam că m-am bucurat că şedinţa a fost scurtă şi pentru că am reuşit să ajung la Bucureşti până la ora 20.00 când am asistat la superbul spectacol de muzică şi dans susţinut de Gotan Project, una dintre formaţiile mele de suflet, care ştie să îmbine splendoarea vechiului tango cu bit-urile moderne, dansul sud-american, instrumentele clasice - pian, vioară, acordeon, violoncel, chitară, tobă - cu platanele şi DJ-ii ... ceea ce a ieşit a fost o superbă lecţie de Artă postmodernă, o mixtură extraordinară care a ridicat arhiplina Sală a Palatului în picioare... pentru cei care vor să-şi aduc aminte de piesa pe care apăreau cele 10 concurente din spatele ecranului cu pălăriile pe faţă la Miss Adolescent, acum 3 ani la Sfântu Gheorghe... dar şi pentru ceilalţi, vă invit să ascultaţi piesa "Un tango diferente", una dintre piesele extraordinare marca Gotan Project...

Niciun comentariu: