SPRIJINIM CULTURA !



Pictorul Ramon Grosos a primit două premii internaţionale

Pictorul Ramon Grosos din Sfântu-Gheorghe este laureatul a două prestigioase premii internaţionale, premiul „Michelangelo Buonarroti” şi premiul „Carta Drepturilor Omului”, cel din urmă fiind un premiu care aniversează 60 de ani de la apariţia acestei carte la New York. Ramon Grosos este singurul artist român care a primit în acest an o asemenea recunoaştere internaţională, cu atât mai mult cu cât selecţia a fost făcută online decătre un juriu format din critici de artă italieni. Nu întâmplător numele artistului poate fi găsit într-unul dintre cele mai prestigioase dicţionare de artă modernă şi contemporană, editat în Italia, de Casa Editrice Alba, „Dizionario Enciclopedico Internazionale D’Arte Moderna e Contemporanea 2008”.

Primăria sprijină talentele locale şi primeşte o lucrare cotată la 3000 de euro

Participarea la această festivitate a presupus achitarea unor taxe de peste 1000 de euro pentru spaţiu şi transportul lucrărilor, taxe care au fost acoperite în părţi egale de către artist şi Primăria Sfântu-Gheorghe. Primarul Antal Arpad a fost şi el invitat să participe la decernarea premiilor care va avea loc mâine la Lecce, în Italia, dar nici edilul, nici artistul nu vor putea onora festivitatea.
Pictorul spune că această susţinere din partea administraţiei locale a fost pe cât de surprinzătoare, pe atât de binevenită. „În acest demers de obţinere a banilor am fost ajutat de către consilierul independent Mădălin Guruianu şi de primarul Antal Arpad. Este un gest extrem de frumos, neaşteptat şi mă bucur să văd că există o astfel de deschidere în privinţa artiştilor locali. La o astfel de generozitate trebuia să răspund şi eu cu un gest la fel de generos şi am făcut cadou Primăriei una dintre lucrările care vor fi prezentate la festivitatea din Italia. Lucrarea a fost cotată de către criticii de artă italieni la 3.000 de euro, dar să sperăm că valoarea ei, în timp, va creşte”, ne-a declarat Ramon Grosos.

Planuri de viitor

Ramon Grosos a început să picteze din pură pasiune, dar lucrările lui şi-au găsit deja un public internaţional, care îi apreciază valoarea şi semnificaţiile. Pe plan internaţional cota lui de piaţă se situează între 700 şi 4.500 de euro, în funcţie de dimensiunile lucrării şi de tehnica folosită. Totuşi, artistul şi-ar dori să se stabilească în afara ţării, conştient de faptul că datorită nivelului economic i-ar fi greu să trăiască din pictură în România. Totuşi, Ramon Grosos are planuri şi în ţară şi şi-ar dori ca proiectele lui să aibă parte de interes şi de sprijin. Artistul a avut mai multe expoziţii individuale sau de grup în oraşe ca Bucureşti, Braşov, Sfântu-Gheorghe, Cluj şi Sibiu, în timp ce în străinătate a expus în ţări ca Ungaria, Italia, Franţa sau Anglia.

Bianca Stupu
Observatorul de Covasna

Comentarii