POLITICIENII NU RENUNŢĂ LA “CUTIA PANDOREI”


În perioada dezbaterii publice şi în şedinţa anterioară a Consiliului Local Sfântu Gheorghe referitoare la proiectul de hotărâre privind referendumul pentru delimitarea teritorială a judeţului Covasna, am protestat faţă de această iniţiativă provocatoare şi aducătoare de probleme, prin care se vor înrăutăţi relaţiile dintre românii şi maghiarii trăitori în acest oraş.
Iniţiatorii proiectului, cei 9 consilieri locali din Sfântu Gheorghe ai PCM, reiau ofensiva şi propun să discutăm din nou despre acest referendum, după înfrângerea din şedinţa din 30 octombrie a Consiliului Local Sfântu Gheorghe. Vă aduc aminte că atunci cei 4 consilieri români s-au împotrivit, iar reprezentanţii de la UDMR s-au abţinut.
În şedinţa din ianuarie se va repune pe tapet problema acestei hotărâri care a picat odată la vot. Reamintesc deasemenea faptul că Prefecturile din Covasna şi Harghita au atacat hotărârile Consiliilor Locale unde aceste proiect au obţinut majoritatea, cerându-le să le anuleze.
Îmi menţin punctele de vedere referitoare la acest proiect pe care l-am denumit generic o “cutie a Pandorei” - vom redeştepta demonii ultranaţionalismelor în ambele etnii, română şi maghiară, demoni care păreau a fi adormiţi în ultimul timp, iar efectul asupra comunităţii în ansamblu este greu de calculat, vom amplifica segregarea inter-etnică pentru că “Statutul Ţinutului Secuiesc” vorbeşte mult despre etnicii maghiari şi aproape deloc despre ce se va întâmpla cu cei de alte etnii, românii fiind abia amintiţi în vreo 2, 3 articole, vom frânge aripile micii noastre comunităţi, vom alerga anemic şi zănatec fiecare pe culoarul său, ne vom îndepărta unii de alţii.
Din toate aceste puncte de vedere, dar şi pentru că îmi pare o enormă pierdere de vreme în condiţiile în care populaţia română şi maghiară din zonă are alte priorităţi – scăderea nivelului de trai, criza care “bate la uşă”, nevoia de investiţii masive în infrastructură şi creşterea continuă a şomajului, vă propun să nu ne mai preocupăm pe această aberaţie ilegală.

Comentarii

Biancas a spus…
@ Mai, Mada, mi se pare cam vinare de vint. Antal a zis in vreo trei, patru, cinci, zece conferinte de presa ca nu vor sustine acest referndum pe tema autonomiei pentru ca a picat in aceeasi zi cu alegerile pentru parlamentare. Interesele de partid, faptul ca nu doreau sa-si divizeze electoratul nu inseamna ca UDMR da inapoi. Nici vorba. La pariu ca de data asta consilierii UDMR nu se vor mai abtine. Bafta si noroc, perfect de acord cu ce sustii tu, insa...
Mădălin Guruianu a spus…
Bianca, poate ca va fi cum zici tu...poate nu... Important e ca nu-mi place deloc ce se intampla si voi face tot ce va depinde de mine sa-mi spun punctul de vedere... Pana la urma m-ati votat ca sa incerc sa impun o viziune normala, indreptata spre viitor, nu?
Biancas a spus…
Mada
Te-am votat si te voi vota in continuare pentru ca singura alternativa normala la interesele de partid care fac din Romania o vaca de muls sunt independentii, cei care nu se structureaza pe principiul o mina spala pe alta si amindoua obrazul. Pentru ca vreau transparenta, integritate si pragmatism pentru comunitatea in care traiesc si pentru ca am vazut ca asta vrei cu adevarat. Restul vor muri, pe rind, si sper sa apuci sa traiesti sa vezi tu chestia asta , ca eu sigur nu.
Insa, in ceea ce priveste autonomia, pe care UDMR o va sustine suta la suta, imi doresc sa vad din partea ta o contraofensiva mai puternica decit cea care tine de separarea interetnica. Vreau sa vad, pe intelesul meu, evident, un studiu privind dezvoltarea judetului Covasna in ultimii patru ani, comparativ cu nivelul de tara si vreau sa vad, de asemenea, propunerile independentului Madalin Guruianu la nivel de proiecte. Ma rog, sa nu exagerez, un proiect de accesare a banilor europeni pentru Sfintu Gheorghe si care sa se adreseze ambelor etnii, un proiect interetnic la nivel de administratie locala. Si zi-i lui Antal ca si Kelemen de la AJOFM si Keresztely de la ISJ isi tin conferintele in limba romana, din respect fata de noi, astia mai timpiti, care nu vorbim limba maghiara.
Anonim a spus…
Covasna: Dispută privind birourile parlamentare Sfântu Gheorghe, 8 dec /Agerpres/ - Trei parlamentari UDMR vor primi spaţii pentru birouri într-o clădire monument istoric din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, printr-o hotărâre adoptată luni de Consiliul local municipal, contestată, însă, de reprezentanţii PSD.

Clădirea, situată pe strada Martinovici, va găzdui alături de sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, al Partidului Civic Maghiar şi al organizaţiei teritoriale UDMR Covasna, care a ocupat ani de zile mai multe birouri în incinta Bibliotecii Judeţene din Sfântu Gheorghe, şi birourile parlamentare ale deputaţilor UDMR Edler Andras şi Marton Arpad şi al senatorului UDMR Albert Almos.

Decizia de atribuire a acestor spaţii a fost contestată luni de consilierul social-democrat Rodica Pârvan, care a remarcat că 'cei trei parlamentari nici nu s-au aşezat pe scaune şi şi-au găsit deja spaţii pentru birouri'. Ea a acuzat autorităţile de lipsă de transparenţă şi a afirmat că este interesată să afle când şi unde a fost făcut public anunţul privind închirierea ori concesionarea acestor spaţii.

Consilierul independent Mădălin Guruianu a remarcat că unul dintre birouri a fost atribuit deputatului Marton Arpad, care a candidat în colegiul uninominal Baraolt, însă primarul Antal Arpad l-a lămurit că cererea acestuia e îndreptăţită deoarece o parte dintre cei care l-au votat se află în localităţile rurale din jurul municipiului Sfântu Gheorghe.

'Legea privind statutul senatorilor şi deputaţilor obligă autorităţile locale să dea spaţii pentru birourile parlamentare. Şi până acum au avut, dar în Primărie', a mai spus Antal Arpad, fost deputat în ultimii patru ani.

Primarul a recunoscut că a primit o cerere şi din partea PRM, care va rămâne în scurt timp fără sediu, dar care nu a fost onorată pe considerentul că acest partid nu are nici măcar un consilier local şi 'nu se compară' ca pondere cu cele două formaţiuni maghiare, respectiv UDMR şi Partidul Civic Maghiar. AGERPRES/(Oana Mălina Negrea)