„Era momentul să deschidem larg uşa”



Îl ştiu pe Bocsardi Loţi cam de 15 ani, de pe vremea când a început să monteze la Sfântu Gheorghe. Înconjurat de o echipă de actori şi tehnicieni talentaţi şi dedicaţi meseriei, a crescut de la spectacol la spectacol şi a reuşit să ajungă în acest moment unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru din România, nominalizările de la Premiile UNITER, dar şi calitatea producţiilor sale, invitate şi premiate în ţară şi străinătate la festivaluri de gen, stând mărturie în acest sens. De câţiva ani este chiar director la Teatrul Tamasi Aron şi în această calitate a iniţiat în acest an unul dintre cele mai importante festivaluri europene, cu invitaţi din Germania – prestigiosul teatru aflat în patrimoniul cultural european Deutsches Theater din Berlin, Cehia, Polonia, Ungaria şi România.

De ce aveam nevoie de un asemenea festival la Sfântu Gheorghe?

Pentru că eu cred că această zonă trebuia să intre într-un circuit internaţional de teatru, iar acum sunt convins că ne aflăm într-un moment fericit din punct de vedere cultural: se iau premii, nominalizări, invitaţii şi distincţii la festivaluri, publicul este în creştere, per total cred că avem o viaţă cultural-teatrală deosebită în Sfântu Gheorghe. Era momentul “să deschidem larg uşa” pentru Europa. Pentru că suntem o parte a Europei şi trebuie să schimbăm viziunea pe care o pot avea alţii despre noi, cum că am fi un oraş cu mentalitate de provincie

Ai invitat spectacole premiate în ţările lor, sau în străinătate, dar toate sunt din zona Europei Centrale. A fost ceva programat?

Da. Cred că experienţele recente din aceste ţări apropiate geografic şi istoric ne pot învăţa cum să reacţonăm, cum să ne comportăm, cum să facem faţă realităţilor contemporane. Consider că este foarte important ca într-un moment de schimbare radicală a vieţii, aşa cum trăim acum, teatrul ne poate ajuta să găsim sensul acestor transformări. Ne poate elibera de tensiunea momentelor critice, ne poate ajuta să înţelegem mai bine profunda cotitură din cultura şi societatea contemporană.

Întregul program sună extraordinar de bine, dar care crezi că ar fi experienţele de neratat la această ediţie a Bienalei?

Mie foarte greu să recomand un spectacol anume, am selectat cumva “crema” spectacolelor din ţările respective, dar spectacolul considerat vedetă este cel din Berlin, pus în scenă de directorul acestui Deutsches Theater extrem de important pentru Europa: Michael Tallheimer. Pe lângă invitaţii din străinătate, vor avea reprezentaţii cu cele mai bune producţii ale lor şi instituţiile de spectacol din Sfântu Gheorghe: M Studio, Andrei Mureşanu, Osono şi evident Tamasi Aron. Mai trebuie spus că toate spectacolele vor avea supratitrări în limba română şi maghiară, astfel încât oricine este invitat la festival!

Comentarii