ORA PĂMÂNTULUI 2009



În 2008 am fost cel care a iniţiat în Sfântu Gheorghe, alături de colegii din Asociaţia Pentru Comunitate, demersurile pentru sărbătorirea Orei Pământului şi la Sfântu Gheorghe. ( http://pentrucomunitate.blogspot.com/2008/05/ora-pamantului.html )
Atunci, mai multe locuri publice, dar şi persoane particulare au dat curs demersului nostru şi au stins pentru o oră toate luminile. Am economisit peste 1megawat !

(Consumul de energie electrică a scăzut în judeţul Covasna cu 1 megawat în intervalul de o oră în care pe plan mondial a fost marcată ''Ora Pământului”, transmite corespondentul ROMPRES. Directorul Societăţii Electrica Covasna, Ioan Moldoveanu, a precizat că această cantitate echivalează cu consumul unei fabrici de capacitate mare, sau a peste 500 de locuinţe timp de o oră. Acesta a declarat, luni, pentru ROMPRES că scăderea consumului s-a datorat parţial şi acţiunii organizate de Asociaţia pentru Comunitate din Sfântu Gheorghe, care a făcut apel către cetăţenii municipiului să se alăture milioanelor de oameni din întreaga lume care au stins luminile, sâmbată seară, într-un gest de solidaritate împotriva încălzirii globale. Membrii asociaţiei au organizat petreceri în trei localuri din municipiul Sfântu Gheorghe, unde becurile şi casetofoanele au fost înlocuite cu lumânări şi muzică live. Coordonatorul proiectului, Mădălin Guruianu, a declarat că Asociaţia pentru Comunitate a reuşit să adune la această acţiune peste 100 de oameni. Mădălin Guruianu, care a precizat că mesajul ''Orei Pământului'' este reducerea încălzirii globale printr-o serie de gesturi simple, cum ar fi stingerea luminii la ieşirea din cameră, chiar dacă plănuim să neîintoarcem acolo peste 5 minute, închiderea televizoarelor şi a calculatoarelor atunci când nu le folosim şi utilizarea becurilor cu eficienţă energetică, adică fluorescente, în locul celor incandescente. Acesta a mai adăugat că va încerca să convingă autorităţile locale să se implice anul viitor în acest proiect şi să stingă lumina pe străzi timp de o oră. ROMPRES 2008)





În 2009 vreau să ne aducem din nou aminte că prin simplul gest de a închide luminile pentru o oră, putem transmite, alături de Earth Hour, un mesaj puternic despre nevoia de acţiune împotriva schimbărilor climatice.

Pe 28 martie 2009, la 20.30, oameni de peste tot din lume vor stinge lumina timp de o oră. Va fi un eveniment în care se implică peste un miliard de oameni din peste 60 de ţări, printre care şi România, pentru a dovedi că împreună putem să acţionăm împotriva schimbărilor climatice.

Aşa cum am promis la finalul manifestării de anul trecut, în 2009 cer Primăriei şi colegilor din Consiliul Local să susţină ca Sfântu Gheorghe să-şi aibe locul său pe harta oraşelor care vor susţine acest demers, alături de Bucureşti, Braşov, Timişoara, Iaşi, Cluj, Botoşani, Tulcea şi mai mult de 1000 de alte oraşe din întreaga lume.

Turnul Eiffel, hotelul Burj Al Arab şi Taipei 101, cea mai mare înaltă clădire din lume, sunt doar câteva dintre construcţiile emblematice care vor rămâne în întuneric timp de o oră. România se va alătura pentru prima dată, oficial, campaniei globale. Vor fi stinse luminile în clădiri emblematice şi vor fi implicate autorităţi locale şi naţionale, companii şi organizaţii, şi toţi cei care vor să demonstreze că le pasă de mediul înconjurător.

Pe 28 martie, la 20.30, vă invităm pe toţi să stingeţi luminile timp de o oră.
Ora Pământului.
Astfel, vom dovedi că împreună putem să acţionăm împotriva schimbărilor climatice.

Comentarii

Octav a spus…
La lista de 6 orase, si la Sfantu Gheorghe, adaugati si Focsani, Marasesti, Adjud, Panciu, Tarnaveni.
Detalii despre actiuni desfasurate de Ora Pamantului in Romania pot fi gasite si la www.orapamantului.ro/noutati.
Felicitari pentru implicare!