04 mai 2009

M-am îndrăgostit!

M-am îndrăgostit ! Este unul dintre motivele principale pentru care am scris tot mai puţin în ultimele zile pe blog…Domnişoara se numeşte Maria, are 32 de ani şi predă istorie la Şcoala V. J. din Sfântu Gheorghe. De aproximativ 3 săptămâni trăiesc o poveste de dragoste în toată puterea cuvântului şi simt că nu puteam să evit să vă împărtăşesc aceste sentimente vouă, celor care citiţi acest blog…

Mă întorc oarecum în timp şi vreau să vă pun la curent cu programul meu de după Sărbătoarea Oraşului, fără să uit de promisiunea cu fotografiile de Zilele Sfântu Gheorghe, pe care le voi încărca în zilele care urmează (până atunci priviţi galeriile foto de pe www.sfântugheorgheinfo.ro) 

Marţi am participat alături de o seamă de colegi consilieri locali la întâlnirea plăcută cu prinţul Radu Duda, candidat la preşedinţia României, aflat în vizită în judeţul Covasna. Spun plăcută, pentru că mi-aş dori ca majoritatea politicienilor români sau maghiari să treacă des pe aici, să aibe întâlniri cu oamenii din zonă şi abia apoi să facă declaraţii despre situaţia existentă aici, fără să mai vehiculeze miturile clasice cu schimbarea forţată a raportului etnic sau cu vânzzătoarea care nu te serveşte dacă-I ceri în româneşte… Elegant, informat, prezentabil, serios şi totuşi degajat, atât în discuţiile protocolare, cât şi afara lor, Prinţul Radu Duda ne-a promis că va mai reveni la noi şi ne-a împărtăşit faptul că Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al oraşului nostru, are un loc aparte în inima sa… După am avut o întâlnire rapidă cu cel care ne-a ajutat la organizarea programelor populare la cortul Tineretului Român, Sebastian Pârvu, preşedintele Ligii Cultural-Creştine “Andrei Şaguna”, la Centrul “Nicolae Colan”… au participat mai mulţi membrii ai formaţiunii, printe care şi dna Pârvan Rodica, directoare la Liceul “C. Brâncuşi” şi daţi-mi voie să le mulţumesc şi aici celor doi pentru sprijin şi implicare, cu convingerea că la anul vom face ca activităţile să fie mai bine organizate şi mai atractive pentru public…
Dacă am ajuns aici ar trebui să-mi permiteţi să le mulţumesc public tuturor celor care au făcut posibile activităţile din Cortul Tineretului Român Pentru Comunitate:
Codrin Munteanu, prefect Covasna
Antal Arpad, primar Sfântu Gheorghe
Grubisics Levente, organizator principal Zilele Sfântu Gheorghe
Dan Manolăchescu, preşedinte Asociaţia Pentru Comunitate
Sebastian Pârvu, preşedinte Liga Andrei Şaguna
Roger Pătraşc, KISS FM, director tehnic al manifestării
Florin Vidamski, director Teatrul Andrei Mureşanu
Liliana Grosar, conducător Grup Crescendo şi director artistic Seri Albastre
Emil Pantelimon, manager Seri Albastre
Rodica Pârvan, directoare Liceu Constantin Brâncuşi
Brânduşe Roman, directoare Colegiul Naţional Mihai Viteazul
Maria Peligrad, preşedinte Fundaţia Mihai Viteazul
Gil Bălănică, Poliţia de Proximitate
Adina Stoica, preşedinte Consiliul Elevilor CNMV
Edi Sonea, prezentator
Marius Anton, fotograf
Marius Stanciu, caricaturist
Surorile Bede, specialiste în origami
Vlad Vidican şi Alex Drăgoi, organizatori Treasure Hunt
plus toţi actorii şi personalul tehnic al Teatrului Andrei Mureşanu, componenţii Clubului de Debate din Sfântu Gheorghe, voluntarii din Consiliul Elevilor din Colegiul Naţional Mihai Viteazul şi bineînţeles participanţii la manifestările organizate în cele 3 zile... 
Mulţumim deasemenea sponsorilor: Covalact, Cora, Pizza For You, 2 NET Computer, Dr Office, Torpi, Librăria Pentru Comunitate, Coffe no 1, Alisca Vending,  
A fost o onoare pentru mine să fac parte dintr-un comitet de organizare atât de consistent şi, dacă adăug şi colaborările punctuale cu Cortul Tinerilor Maghiari de Zilele Sfântu Gheorghe, vă mărturisesc faptul că mă încearcă un sentiment de mândrie datorită faptului că şi cu această ocazie s-a demonstrat din plin că „împreună suntem mai buni”!

„Miercurea liberală” – întâlniri, şedinţe la municipiu şi judeţ, conferinţă de presă despre batjocura de ordonanţă guvernamentală prin care sunt demişi toţi directorii deconcentratelor din teritoriu, cea care semnează practic decesul descentralizării în România... 
Pe tot parcursul acestor zile am ţinut legătura cu echipa de campanie pentru europarlamentare de la PNL Bucureşti şi sper că în campania propriu-zisă se va observa o vizibilitate mai bună şi pentru judeţul / oraşul nostru... 
Luni, dealtfel, în pre-campanie, vom primi vizita doamnei Mariana Câmpeanu, fosta doamnă Ministru la Muncă şi Asistenţă Socială...

În această săptămână am sprijinit personal, cu logistică şi materiale, acţiunea de curăţenie organizată de către APM Covasna, în colaborare cu Asociaţia Pentru Comunitate şi Colegiul Naţional Mihai Viteazul, acţiune în urma căreia 2 tone de gunoi au fost strânse la marginea oraşului, ieşirea dinspre Şugaş Băi...

Joi am avut întâlniri cu reprezentanţii Direcţii Judeţene de Tineret pentru o bună coordonare în ceea ce priveşte acţiunile cu ocazia Zilei Tineretului, 2 mai... iar sâmbătă am participat de dimineaţă la manifestările organizate în centrul oraşului: alergare, paintball, origami, jocuri sportive, umflat şi împărţit baloane, iar seara karaoke în Ganesa... alţii au mers cu role, skateboard, biciclete, s-au căţărat pe lăzi, au pictat, desenat, făcut graffitti... a fost superb faptul că am reuşit să ne simţim bine împreună, tinerii reuşind practic să depăşească uşor-uşor barierele lingvistice şi culturale...

Citind toate aceste rânduri (mult prea multe, sunt conştient!), poate veţi înţelege de ce starea mea de bine creşte de la o zi la alta, iar optimismul meu sper că va contamina cât mai multă lume din jur!

O săptămână superbă vă doresc!

Un comentariu:

Ioana Gînju spunea...

..ma bucur ca ne-am intilnit(in Blogger); indragosteala e cea mai frumoasa chestiune, si va felicit. Si apoi, un barbat indragostit, e mai puternic. Citind acest mesaj/blog mi-am spus: citi dintre politicienii nostri mai au aceasta sinceritate, de a scrie pur si simplu asa cum traiesc, fara sa utilizeze "limbajul de lemn". Ce nu ma bucura este faptul ca as fi dorit ca acest blog sa adune multe comentarii. Nu este timpul trecut..In fine va felicit(si pentru indragosteala si pentru activitatile politice), si va doresc realizari, pe toate planurile.