Ion Creangă / Benedek Elek sau despre oameni şi naţiuni



Aseară am ajuns la Băţanii Mici, într-un loc de poveste, la o întâlnire pusă la cale de oamenii din acel loc, în amintirea celor doi mari povestitori ai noştri: Ion Creangă şi Benedek Elek, ultimul născut chiar în acea zonă...
am aflat foarte multe despre asemănările celor doi... sper ca în curând să avem şi să postez discursul prezentat cu această ocazie, pentru ca să fiţi la fel de surprinşi plăcut, la fel ca mine, când veţi observa cât de multe au în comun cei doi... Cititul la finalul întâlnirii a celor două variante de "Punguţa cu doi bani", în maghiară şi română, a fost un moment de rară sensibilitate... copii noştri chiar învaţă şi se bucură de aceleaşi rânduri şi, evident, sunt mult mai asemănători decât le place unora şi altora dintre cei "interesaţi" să creadă...
Până atunci nu pot decât să-i felicit pe cei care au pus la cale o asemenea întâlnire, să sper că se va dezvolta şi amplifica - dl prefect Codrin Munteanu a promis sprijinul pentru organizare un an la Băţani şi unul la Humuleşti... - pentru că este mai mult decât evident faptul că "Împreună suntem mai buni!"
Genul acesta de manifestări prin care "redescoperim normalitatea", vor arunca la coşul istoriei fraze şi concepte sforăitoare, învechite şi depășite, gen "poporul nostru este singurul genial", "sufletul neamului nostru este unic și înălţător", "toţi vecinii ne sunt duşmani" etc.

şi mi-am adus astfel aminte de un text scris de câţiva ani, publicat şi în "Picătura din cer" şi în care cred la fel ca atunci când l-am scris...

Oameni şi naţiuni

„Să deveniţi o naţiune, germani, speraţi în van, mai bine faceţi-vă oameni, căci puteţi, e mai uşor.“ (Goethe, Schiller)
Sunt convins că viitorul va demonstra că una dintre calamităţile istoriei moderne şi contemporane a fost accentul incredibil de puternic pus pe ideea de naţiune. Concept greu de susţinut într-o discuţie argumentată ştiinţific şi cu dovezi exclusiv raţionale, naţiunea şi ruda ei degenerată, naţionalismul, ne-au condus spre cele mai puternice conflicte din ultimele secole. De fapt, de când au apărut. Mai gravă pare recenta recrudescenţă a naţionalismului deşănţat din Europa centrală şi est-europeană. După eliberarea din ghearele hidrei comuniste, multe dintre popoarele din aceste zone au reînviat naţionalismul ca un ultim bastion al „înapoiaţilor“, al „depăşiţilor“, pentru care valorile democratice sunt doar vorbe în vânt, bune de fluturat asemeni unor Caţavenci moderni, doar atunci când le e de folos...
Am început cu extraordinara urare a titanilor germani Schiller şi Goethe, tocmai pentru a le da curaj celor care nu mai cred în demagogii ieftine, ci în puterea comunităţilor de a crea o Europă unită, puternică, a oamenilor liberi ca singura soluţie viabilă în regiunea în care trăim.
Nu trec în registrul valorilor absolute, dar consider că e cel mai mic rău care ni se poate întâmpla, sau ca să-l parafrazez pe Churchill şi să închei astfel cu o parabolă peste adversari istorici, germani-englezi: „e o soluţie proastă, poate, dar este cea mai bună dintre toate pe care le cunoaştem“. Aşa că, de ce să nu credem cu toţii, asemenea lordului Kalergi, într-o „PanEuropă“ capabilă să ne transforme în oameni aflaţi într-o comunitate a popoarelor libere care să adere la valori universale şi care să creadă numai şi numai în puterea negocierilor şi a rezolvărilor paşnice a diferenţelor.
Nu de alta, dar pare mult mai apropiat de modelul creştin, ideatic, asupra lumii.

Comentarii