LAŞUL MIRCEA GEOANĂ !

SFÂNTU GHEORGHE, 15 noi. (MEDIAFAX) –
Guruianu (PNL Covasna): Mircea Geoană a dat dovadă de laşitate neparticipând la dezbatere

Liderul PNL Sf. Gheorghe, Mădălin Guruianu consideră că Mircea Geoană (PSD) a dat dovadă de laşitate neparticipând la dezbaterea publică între candidaţii la alegerile prezidenţiale, adăugând că sâmbătă românii au văzut în persoana lui Antonescu un om care a reuşit să-i facă faţă lui Băsescu.
Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, managerul de campanie al PNL în Covasna, Mădălin Guruianu a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, referindu-se la dezbaterea publică între candidaţii la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu şi Traian Băsescu, că românii au avut ocazia să vadă, sâmbătă, un om, în persoana lui Crin Antonescu, care a reuşit să-i facă faţă şi chiar să domine pe Traian Băsescu.
Guruianu a subliniat în acest context că, de 10 ani încoace, este prima dată cănd Traian Băsescu „şi-a găsit naşul”, adăugând că la această dezbatere s-a văzut că prin replici de bun simţ Crin Antonescu a făcut mai mult decât faţă unei confruntări cu Traian Băsescu, mergând la locul stabilit de echipa acestuia.
Liderul PNL Sfântu Gheorghe totodată a precizat că, în schimb Mircea Geoană, candidatul PSD-ului, a dat dovadă de o „laşitate incredibilă”, neparticipând la această dezbatere publică.
„Să refuzi dialogul cu principalii contracandidaţi, când mai sunt doar câteva zile până la alegeri, este incalificabil pentru Mircea Geoană. Cred că este una dintre strategiile PSD-ului de a refuza dialogul cu adversarii politici, şi cred că electoratul va taxa pe măsură”, a afirmat politicianul liberal, menţionând că, în opinia lui, Mircea Geoană este văzut ca o păpuşă manevrată din umbră.
Prima dezbatere publică între candidaţii la alegerile prezidenţiale Traian Băsescu şi Crin Antonescu a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Cluj-Napoca.

Kiss Edit, corespondenti@mediafax.ro