CEA MAI IUBITĂ ECHIPĂ, CEI MAI BUNI FANI!

COMUNICAT DE PRESĂ

Imediat după întâlnirea de la începutul săptămânii trecute dintre conducere şi suporterii echipei, aceştia, luând la cunoştinţă situaţia financiară dificilă în care se află clubul şi-au anunţat intenţia de a iniţia o strângere de fonduri.

În urma acestei acţiuni extraordinare, pusă la cale de entuziasta galerie în timp ce echipa se afla în deplasarea de la Zaragoza, SEPSI B.C. a primit suma de 15.000 lei! Deasemenea în contul formaţiei au apărut 1450 lei, ca donaţie de la o societate comercială şi se pare că e doar începutul, mulţi dintre suporteri exprimându-şi dorinţa ca acţiunea de strângere de fonduri să continue.

Mulţumind frumos pentru gestul unic de solidaritate făcut, conducerea şi întreaga echipă SEPSI BC este impresionată şi recunoscătoare oamenilor care au ajutat-o şi o ajută să treacă prin momentele grele şi îi asigură că nu-i va dezamăgi, ci va lupta în continuare cu toate forţele pe toate fronturile rămase: Cupă şi Campionat.

După ieşirea din FIBA CUP cu obiectivul împlinit – calificarea în şaisprezecimi - suntem convinsi ca partea a doua a campionatului va sta tot sub semnul obiectivelor împlinite, de data aceasta sub bagheta noului antrenor orădean Veres Attila şi a unei formaţii căreia i s-au alăturat 3 jucătoare noi: experimentatul centru de naţională, Bianca Vescan, tânăra şi rapida extremă din Serbia, Irena Matovici şi una dintre gloriile mondiale ale baschetului feminin, pivotul brazilian de 2 metri Alessandra Santos de Oliveira!

Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături până acum şi precizăm că miercuri vom organiza o prezentare a noilor achiziţii, iar sâmbătă vă aşteptăm pe toţi la prima partidă din Cupă cu puternica formaţie B.C. Alexandria.

SEPSI BC, MAI MULT DECÂT O ECHIPĂ, UN FENOMEN!

Comentarii