01 martie 2010

SEPSI BC victorie miraculoasă cu Târgovişte

SEPSI BC victorie miraculoasă cu Târgovişte

Am învins Târgovişte la 10 puncte! SEPSI BC a condus de la inceput şi până la sfârşit o echipă cu multe vedete internaţionale, campioană en-titre a României, sfert finalista FIBA CUP în acest an! Cum anticipam în ultimul comunicat de presă, fetele noastre au demonstrat vârful de formă atins, jucând cu foarte multă ambiţie şi dăruire, iar MCM Târgovişte, sosită după înfrângerea şi eliminarea de la Dinamo Kursk, a încheiat în genunchi o partidă dominată de la cap la coadă de SEPSI BC, atât în teren, cât şi în tribună.
Strunite exemplar de pe bancă de antrenorul Veres Attila, fetele din „cavaleria uşoară”, Flori Diaconu, Vass Ildiko şi Irena Matovici au hărţuit constant apărarea greoaie a oaspetelor, înscriind din aproape toate poziţiile, iar fetele din „cavaleria grea”, Kristen Rasmussen, Alessandra Oliveira şi Bianca Vescan au blocat cele mai multe dintre atacurile adversarelor, reuşind şi coşuri importante, atunci când se impunea.
Cu 26 de puncte şi 4 recuperări, conducătoarea de joc Flori Diaconu a fost din nou „vioara întâi” a echipei, reuşindind 4 din cele 5 aruncări de 3 puncte, dar mai ales respectând şi impunând în teren schemele cerute de pe margine de tacticianul Veres Attila.
Extremele Vass Ildiko, 12 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive şi Irena Matovici, 11 puncte, 7 recuperări şi-au dominat la toate capitolele adversarele, apărându-se foarte bine şi lansând contraatacuri în viteză care au produs ravagii în apărarea de la Târgovişte.
Cele 3 jucătoare de forţă din Sfântu Gheorghe au jucat exemplar, 30 de recuperări şi 21 de puncte împreună, Kristen Rasmussen, 10 puncte, 10 recuperări, Alessandra Santos, 9 puncte şi 16 recuperări, Bianca Vesca, 2 puncte şi 4 recuperări.
Cu tribune arhipline de suporteri entuziaşti, Sala Sporturilor Szabo Kati a fost duminică seara un adevărat vulcan, iar victoria miraculoasă obţinută de fetele noastre, mai ales în maniera fenomenală în care au făcut-o, ne îndreptăţeşte să sperăm că ne putem bate atât la titlu, cât şi la Cupa României. Mai mult decât orice era foarte important să demonstrăm că putem depăşi puternica echipă din Târgovişte, văzută de prea mulţi învingătoare fără drept de apel în faţa oricărei echipe din ţară.
Aseară fetele au avut parte de o petrecere surpriză, cu cadouri de “luna femeilor”, iar astăzi şi mâine au zile libere din partea conducerii, pentru ca miercuri să se deplaseze la Cluj pentru meciul din Cupă cu Universitatea şi vineri la Oradea, cu CSU, ambele considerate meciuri de câştigat cu uşurinţă. Evident că nu trebuie tratate cu superficialitate, dar de asta se va ocupa maestrul de pe banca tehnică, Veres Attila.

Mădălin Guruianu 1.03.2010
Manager PR SEPSI BC

Niciun comentariu: