16 mai 2010

Am trecut penultimul hop



Cu două puncte şi multe emoţii,
SEPSI BC a depăşit CSM Satu Mare în primul meci pentru medaliile de bronz


Cu orgoliul rănit de pierderea calificării în finală, fetele de la SEPSI BC au jucat vineri seara în Sala Sporturilor Szabo Kati din Sfântu Gheorghe după o absenţă de aproape 3 luni de zile . Practic, de la superba victorie din faţa MCM Târgovişte, echipa a fost nevoită să se antreneze în alte părţi şi să joace meciurile de pe teren propriu la Târgu Secuiesc.
După un sezon atât de lung şi de obositor, baschetbalistele de la SEPSI BC, fără Irena Matovic - care a părăsit echipa fără să anunţe şi riscând astfel o suspendare mare din partea Federaţiei Europene-, conduse de pe margine de antrenorul Veres Attila, au încercat să tranşeze rapid disputa cu cele de la Satu Mare, dar nu a fost deloc uşor. Începutul a fost ezitant, am ratat destul de mult şi de sub panou, dar şi din afara semicercului, dar pe măsura trecerii timpului diferenţa a început să apară, astfel încât am condus la pauză cu 5 puncte, 43-38, apoi în sfertul trei chiar şi cu 10, dar pe final emoţiile au crescut şi pe fondul unui iureş al sătmărencelor, acestea s-au apropiat la numai 2 puncte şi chiar au ratat aruncarea decisivă de 3 puncte în ultimele secunde de joc. Flori Diaconu a înscris 28 de puncte, Alessandra Oliveira 17, Vass Ildiko 15, Kristen Rassmusen 12, Bianca Vescan 7 şi Irina Borş 2.
Spectatorii, mulţi şi inimoşi, ca de obicei la meciul formaţiei-fanion a zonei, au respirat uşuraţi la final şi aşteaptă cu emoţie următorul meci de marţi 18 mai de la Satu Mare, urmând ca dacă nu câştigă în deplasare, SEPSI BC să dispute ultima partidă acasă, vineri 21 mai, la Târgu Secuiesc, din cauză că la Sala Sporturilot din Sfântu Gheorghe va avea loc o competiţie de gimnastică.


Mădălin Guruianu                                                        16 mai 2010
Manager PR SEPSI BC

Niciun comentariu: