05 mai 2010

Pleşu despre "religie în şcoli"

Senzaţional articolul lui Pleşu despre religia în şcoli din Adevărul de azi...




Orice trăitor în spaţiul creştinătăţii trebuie să ştie ce conţine Biblia, care este istoria creştinismului.

Se discută intens şi pasional - apropo de noua lege a învăţământului - despre obligativitatea orelor de religie în liceu. Din punctul meu de vedere, se ajunge prea rapid la concluzii mai mult sau mai puţin radicale, înainte de stabilirea premiselor. La întrebarea: „Trebuie sau nu ca religia să fie o disciplină obligatorie?" nu se poate răspunde decât după ce avem o reprezentare clară despre conţinutul acestei discipline, despre substanţa şi principiul ei.

Deocamdată, răspunsul meu ar suna, într-o primă instanţă, astfel: dacă ora de religie este administrată de un profesor ignar, rudimentar, apologetic până la furie, patriotard, chitit să demonstreze că suntem buricul pământului, xenofob, bolnav, cum ar fi spus Nietzsche, de „moralină", atunci votez împotriva obligativităţii. Dacă ora de religie e un curs de propagandă naţională, în dispreţul oricărei alterităţi, dacă e programatic anti-culturală, anti-occidentală, ruptă cu totul de problematica veacului, atunci, de asemenea, votez împotrivă. Nu ne putem dori ca această oră să împrumute stilistica prelegerilor de învăţământ politic, cu efectul garantat al îndepărtării definitive a audienţilor de tematica ei. Nu ne putem dori un învăţământ religios de campanie, o teorie a iubirii dublată de o pragmatică a urii, adică de încruntături, sudalme şi excluziuni.

Discernământul nu se poate „educa" prin metode de front, ci prin informaţie, analiză, inteligenţă şi „bună-voire". Opţiunea adevărată, consistentă, nu se poate întemeia decât pe o prealabilă deschidere spirituală, altfel spus pe cunoaştere şi libertate. Acesta este, de altfel, rostul însuşi al studiilor liceale: nu o prematură specializare sau înregimentare, ci instituirea unui fundament de cultură generală, pe care să se poată construi, ulterior, un edificiu intelectual, profesional, confesional, cu profil personalizat.

Or ceea ce lipseşte - atât părinţilor, cât şi copiilor de azi - e, între altele, cultura religioasă. În consecinţă, aş vota pentru obligativitatea orelor de religie, dacă ele ar însemna asimilarea bagajului elementar de cunoştinţe pe care orice om întreg trebuie să le aibă cu privire la religiile lumii şi la propria religie. Aş propune cursuri de apropriere a marilor texte revelate existente, culminând, fireşte, cu textele spaţiului în care trăim. Orice trăitor în spaţiul creştinătăţii trebuie să ştie ce conţine Biblia, care este istoria creştinismului, care sunt diferenţele dintre feluritele confesiuni creştine. Trebuie să ştie, de asemenea, sensul ritualului la care participă, uneori, rutinier şi decerebrat. Aş adăuga o serie de lecţii de tip „glosar": elevilor li se vor explica termenii esenţiali ai vieţii religioase.

E inadmisibil ca la sfârşitul liceului să nu ştie ce înseamnă „sfintele taine", „spovedanie", „agneţ", „euharistie", „cincizecime", „icoană" etc. Dar şi ce e cu Coranul şi cu Upanişadele, ce e un templu budist, ce sunt taoismul sau shintoismul. Faptul de a şti nu dăunează libertăţii de conştiinţă şi nu exclude credinţa, după cum faptul de a fi ignorant nu o garantează. Dar pentru ca ora de religie să arate normal, să aibă un efect formativ autentic, trebuie să avem o nouă generaţie de profesori. Ar trebui, aşadar, început cu o reformă de anvergură a învăţământului teologic, de natură să producă educatori cu adevărat competenţi. Obligativitatea orei de religie fără obligativitatea unei solide înzestrări didactice nu va produce decât bigotism sau respingere. Nu vrem nici una, nici alta.

Un comentariu:

Flavius spunea...

Orice om sanatos la minte isi da seama ca obligativitatea orei de religie in scoala este o alegere proasta.
Religia trebuie sa fie un lucru optional si ca materie de scoala dar si in viata.
Omul trebuie sa fie liber sa-si aleaga credinta intr-o lume libera.