16 mai 2010

PREMIU LA PARADA CÂRNAŢILOR ŞI ZIUA ADINEI!

după frumoasa victorie a fetelor de la baschet, sâmbătă a fost ziua surprizelor plăcute...
De la 9 până pe la 18 am fost cu echipa "Tinerii Liberali" la a 6-a ediţie a Paradei Cârnaţilor, iar după la câteva surprize oferite puse la cale pentru Adina Stoica şi cei 19 ani pe care-i va împlini luni...

la Parada Cârnaţilor

m-am bucurat din postuira de "căpitan de echipă", împreună cu Pityu - maestru bucătar, Dorin şi Vlad - pricepuţii şi forţoşii!, Adela - responsabilă cu decoraţiunile şi imaginea, Levi - "omul cu deplasările cu maşina", Lucian - "omul cu fotografiile" şi Emil - "purtătorul de cuvinte"... ne-am distrat, ne-am simţit evident bine în cadrul celor 64 de echipe din comunitate şi am preparat, spuneau cei care au gustat!, cârnaţi gustoşi şi cu personalitate...un pic picanţi pentru gusturile unora, dar nouă şi celor din jur ne-au plăcut...dovada e şi faptul că toate cele 10 kg de cârnaţi au fost consumaţi rapid... decorul a fost simplu, dar de mare efect: 2 ouă, un colţ de pâine, un pahar cu apă, câteva facturi neachitate şi un singur cuvânt scris cu sare - CRIZĂ!
...sosit la eveniment dintr-o pură întâmplare, analistul economic Ilie Şerbănescu ne-a acordat "premiul de criză", pentru cea mai bine adaptată echipă la situaţia de acum din ţară, dar surpriza a fost că în punga de cadouri se afla chiar şi un bilet de participare al echipei la FESTIVALUL CÂRNAŢILOR DIN BEKESCSABA-UNGARIA, cel mai mare festival gastronomic având ca temă cârnaţii din Europa Centrală şi de Est.........
foto - tocat, amestecat şi umplut cârnaţi, apoi e aproape toată echipa la final şi o fotografie cu Emil şi Oana, reprezentanta Rompres în regiune... 




pe seară am ajuns la un demonstrativ de debate haios cu Laura, împotriva echipei Diana/Vlad, pe tema "ce-ar face-o fericită pe Adina?", apoi un super concert al Trupei Zbor la Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, cu ocazia Nopţii Muzeelor şi seara s-a încheiat în Retro Pub împreună cu toţi cei care i-au organizat surprizele zilei pentru Adina... LA MULŢI ANI, ADINA!


3 comentarii:

STIRILE PRO TV spunea...

PRO TV

Unii dintre participantii la Parada Carnatilor de la Sfantu Gheorghe si-au amenajat standurile in asa fel incat sa aminteasca de criza economica si de masurile de austeritate anuntate de Guvern.

Una dintre atractiile Paradei Carnatilor, organizata sambata la Sfantu Gheorghe , a fost un stand al unei echipe din orasul Covasna. Organizatorii au aranjat o poarta secuiasca sculptata, in miniatura, iar inauntru au fost "afumati" carnati, dar si slanina si sunca.

De asemenea, in poarta ei au asezat si un cap de porc vopsit in portocaliu, pe care au scris, cu bucati de carnati, "Boc" si "15 si 25%" - aluzie la reducerile anuntate de Guvern la pensiile si salariile bugetarilor.

De asemenea, o alta echipa a amenajat "un stand de criza", unde au fost expuse facturi neplatite, doua oua fierte, o coaja de paine si un colt de castravete, iar cu sare era scris, pe masa, "criza".

Cea de-a opta editie a Paradei Carnatilor Covasna a adunat, la Sfantu Gheorghe, 56 de echipe, din care unsprezece din Ungaria, una din Harghita si restul din Covasna.

MEDIAFAX spunea...

Cap de porc vopsit în portocaliu şi cu numele lui Boc, la Parada Cârnaţilor de la Sfântu Gheorghe

Unii dintre participanţii la Parada Cârnaţilor de la Sfântu Gheorghe şi-au amenajat standurile pentru a aminti de criza economică şi de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, o echipă aşezând într-o poartă secuiască un cap de porc vopsit în portocaliu şi având scris pe el numele lui Emil Boc.


Una dintre atracţiile Paradei Cârnaţilor Covasna, organizată, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, a fost un stand al echipei Szakik din oraşul Covasna, care a aranjat o poartă secuiască sculptată, în miniatură, iar înăuntru au fost "afumaţi" cârnaţi, dar şi slănină şi şuncă.

De asemenea, în poartă ei au aşezat şi un cap de porc vopsit în portocaliu, pe care au scris, cu bucăţi de cârnaţi, "Boc" şi "15 şi 25%", indicând reducerile anunţate de Guvern la pensii, respectiv la salariile bugetarilor.

De asemenea, echipa tinerilor liberali a amenajat "un stand de criză", unde au fost expuse facturi neplătite, două ouă fierte, o coajă de pâine şi un colţ de castravete, iar cu sare era scris, pe masă, "criză".

Peste 50 de echipe au participat, sâmbătă, la Parada Cârnaţilor Covasna, organizată la Sfântu Gheorghe, ele preparând zeci de metri de cârnaţi, după reţete originale.

Cea de-a opta ediţie a Paradei Cârnaţilor Covasna a adunat, la Sfântu Gheorghe, 56 de echipe, din care unsprezece din Ungaria, una din Harghita şi restul din Covasna.

Evenimentul gastronomic a fost deschis de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, dar au fost prezenţi şi secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Tanczos Barna, autorităţi locale, reprezentanţi ai diferitelor instituţii din judeţ.

MEDIAFAX

ADEVARUL spunea...

Fiecare echipă a avut patru membri care s-au întrecut să aranjeze masa, pentru a impresiona juriul, dar și pentru a prepara cel mai bun cârnați.


Cârnați cu „condimente" de criză

Cu toate că au venit să se distreze, unele echipe nu au putut uita de criza prin care trece țara și au făcut haz de necaz prin aranjamentele lor.

Echipa Szakik, din orașul Covasna, s-a gândit astfel că numele premierului Boc - format din cârnaț - ar arăta bine deasupra unui cap de porc vopsit în portocaliu strident, în timp ce deasupra cârnciori uscați indicau reducerile de 15 și 25% care îi pasc pe pensionari și bugetari.


„Facem cârnaț popular, cum făceau țăranii, cu piper, usturoi, sare și boia. Asta cu criza ne-a venit ideea după ce ne-am tot uitat la televizor. Eu nu sunt bugetar, am o firmă, dar ne afectează și pe noi, că dacă taie de la bugetari și pensionari nu mai cumpără de la noi și am zis să vadă și dl Boc că nu gândește prea bine, nu vreau să-l jignesc, dar așa arată", a spus Beke Lorand, reprezentantul echipei Szakik.

Tot de criză s-au legat și tinerii liberali, care au afișat pe masa lor numeroase facturi neplătite - de gaz, telefon, curent și așa mai departe - , toate lângă două ouă fierte, o coajă de pâine și un colț de castravete, semn că numai atât își vor permite românii de acum încolo, după măsurile de austeritate impuse.


Rețete cu ciuperci

Rețetele urmate de concurenți au fost de la cele simple, tradiționale, cu usturoi, sare, piper și boia, până la unele mai originale, cum ar fi cele cu ciuperci, sau altele secrete, pe care le-au păstrat cu sfințenie.

„Facem cârnaț cu ciuperci și în rest folosim condimente obișnuite. Cu ceva obișnuit nu prea poți să câștigi", a spus Vajna Laszlo, de la echipa Multinr.

Băieții au adus cu ei și a cincea persoană din echipă, care să îi ajute la prezentare, și anume o blondă din carton care a atras mulți curioși zâmbitori la masă.


Mii de vizitatori

Președintele Asociației Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din Covasna (ASIMCOV), unul dintre principalii organizatori, Bagoly Miklos, spune că Parada Cârnaților atrage an de an tot mai mulți turiști și vizitatori, anul trecut spre exemplu fiind estimată o participare de cca 5.000 de oameni.

„Festivalul este un succes, eu zic că este un moment unde se poate aduna lumea și se poate distra. Aceste festivaluri aduc și un plus pentru ceea ce înseamnă turismul local, că avem foarte mulți musafiri din țară și străinătate care au venit aici numai pentru acest eveniment", a spus Bagoly.


Vizitatorii s-au arătat și ei foarte interesați de oferta de la mese și au încercat să guste cât de mult s-a putut.

„Am gustat cam ce mi s-a părut mai atractiv de la mese, mi-a plăcut în special un cârnaț mai picant. E o idee bună să avem asemenea festivaluri și să promovăm mâncărurile tradiționale, dar nu numai", a spus Radu Gabor, un vizitator.

Anul acesta, premiul cel mare este o excursie de 10 zile în Grecia, pentru patru persoane, care este oferită de o agenție de turism în colaborare cu ASIMCOV, în timp ce premiul doi este participarea la Parada similară din Ungaria.

Juriul a fost format din 13 membri, care au premiat atât gustul cârnaților, cât și forma și modul de prezentare.

Taxa de participare la concurs a fost de 300 de lei, pentru care se primeau o masă, un vas din plastic, 10 kg de carne, 4 șorțuri, 15 metri de membrană, 4 banderole și 4 bilete pentru suporteri.

Adevarul