18 iunie 2010

2 ani de consilier local / raport de activitate

MĂDĂLIN DORU GURUIANU

Consilier local în Sfântu Gheorghe şi Preşedinte al Comisiei de Tineret şi Sport începând cu data de 20 iunie 2008

„Nu sunt împotriva nimănui. Fidel unei filosofii care m-a călăuzit o viaţă, vreau să construiesc, nu să demolez. Vreau să fiu Pentru, nu Împotrivă. Vreau să spun DA, în loc de NU! Vreau să privesc spre Viitor, nu în Trecut.”


DOI ANI DE PARTENERIAT PENTRU COMUNITATE



RAPORT DE ACTIVITATE (IUNIE 2008- IUNIE 2010)



I. PREZENŢE

1. Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.
67 şedinţe. Prezent la toate cele 67 de şedinţe de Consiliu.

2. Comisia de Tineret şi Sport - preşedinte
44 şedinţe. Prezent la toate cele 44 şedinţe de Comisie.

3. Comisia Juridică - membru
56 şedinţe. Prezent la 53 de şedinţe de Comisie.

II. ACTIVITATE

Fără să am nici o absenţă la şedinţele din Consiliul Local, am încercat, împreună cu colegii consilieri să propunem proiecte de hotărâri care să aducă un plus în viaţa oamenilor din comunitatea noastră. Votul meu a fost întotdeauna acolo unde s-au aflat interesele cetăţenilor din Sfântu Gheorghe, la fel ca şi propunerile mele de hotărâri, dar şi ideile ridicate la dezbaterile din plen şi din cadrul comisiilor de specialitate.

Am condus toate şedinţele Comisiei de Tineret şi Sport şi am avut câteva absenţe la cele din Comisia Juridică, analizând într-o atmosferă propice de lucru, împreună cu colegii consilieri, indiferent de culoarea politică, proiectele prezentate spre avizare, majoritatea dintre proiecte primind avizul favorabil, dar beneficiind şi de observaţiile de formă sau fond, atunci când a fost cazul să fie completate prin amendamente.

Tineret şi Sport

Am reuşit o susţinere consistentă de la buget a proiectelor Comisiei al cărui preşedinte sunt: tineret 200.000 lei, faţă de 100.000 lei în 2008 şi sport, aproape 1.600.000 lei, faţă de 800.000 în 2008.

Am propus şi promovat, ulterior a fost aprobat în unanimitate şi pus în fine în practică în premieră pentru Sfântu Gheorghe un program special de recompensare a excelenţei la nivelul liceenilor, intitulat “Bursele Sfântu Gheorghe”, un program prin care 5 tineri primesc în fiecare an câte 2000 de lei/an din bugetul oraşului. În 2009 ei au fost: Sipos Lehel, Sasu Robert, Para Attila, Vidican Vlad, Bodosi Eszter. Mai mult, în avanpremiera acestor burse, am propus şi s-a acordat o bursă special pentru Szerzö Peter, un elev premiat cu aur la Olimpiada Mondială de Fizică.

Am susţinut şi participat la multe evenimente organizate cu ocazia Zilelor Sportive Sfântu Gheorghe 2009 şi 2010, ca şi concurent - şah, fotbal, alergare, ping-pong, baschet – sau arbitru - arte marţiale. Tot cu această ocazie am iniţiat şi acordat, împreună cu C.S.Ş. şi D.S.J, “Premiile Sportive Sfântu Gheorghe” pentru anul 2008, 12 juniori şi 10 sportivi maturi fiind recompensaţi în cadrul unei Gale a Sportului din Sfântu Gheorghe în 2009.

Am propus şi promovat, ulterior aprobat în unanimitate şi pus în practică la Zilele Sportive Sfântu Gheorghe 2010, un program special de recompensare a excelenţei la nivelul sportivilor, antrenorilor şi juniorilor din comunitatea noastră, „Bursele Sportive Sfântu Gheorghe”, prin care 35 de oameni de sport din diverse ramuri sportive au fost recompensaţi cu 10.000 lei, în cadrul Galei Sportului din Sfântu Gheorghe în 2010.

Am analizat propunerile şi am acordat împreună cu colegii din Comisia de Tineret şi Sport finanţări pentru proiectele din 2009. Am pus în aplicare programul-cadru de susţinere a sportului, intitulat “Sfântu Gheorghe sprijină sportul!” şi prin care s-au pus bazele unei finanţări consistente pentru sportul din municipiu, atât cel de masă, cât şi cel de performanţă, cu precădere echipele de primă ligă, cea de baschet feminin şi cea de futsal, dar şi cele de fotbal, ping-pong, baschet masculin, handbal etc. atât la seniori, dar şi la juniori, cu precădere prin susţinerea secţiilor Clubului Sportiv Şcolar. Din toamna anului 2009 sunt PR Manager al echipei de baschet şi cred că-mi pot pune astfel în aplicare toate cunoştinţele acumulate pentru a face ca oamenii să realizeze că SEPSI BC, câştigătoare a medaliilor de bronz în campionatul naţional 2009/2010, este mai mult decât o echipă de baschet, ci un fenomen în jurul căruia ne putem uni şi putem crede în valoarea noastră ca şi comunitate demnă de a ne ridica la nivelul altor oraşe din ţară sau străinătate.

Am avut întâlniri cu tinerii din Sfântu Gheorghe în cadre informale – Clubul de Tineret din C.N.M.V. / Zilele Elevilor / excursii şi tabere de tineret / evenimente culturale, artistice sau sportive - pentru “a lua pulsul” mişcărilor de tineret din municipiu, pentru a le sprijini iniţiativele şi pentru a le afla părerea despre subiectele puse în discuţie în cadrul Consiliului Local.

Am participat la şedinţe cu reprezentanţii Primăriei şi cu ceilalţi preşedinţi de Comisii pentru stabilirea unor strategii de promovare a zonei, dar şi de atragere a tinerilor care nu-şi mai doresc să se întoarcă în zonă, oferindu-le acestora perspective noi şi speranţe prin construirea de locuinţe, dar şi prin punerea bazelor pentru dezvoltarea unui oraş mai curat, mai civilizat, mai ofertant pentru investitori. În acest sens au fost aprobate mai multe hotărâri de Consiliu Local, sub semnul programului “Hai acasă!”.

Am participat şi susţinut toate ediţiile programului cultural de sprijinire a tinerilor artişti, Seri Albastre, cu ediţiile sale de Gală cu tot şi mai ales spectaculoasa Şcoală de Toamnă Seri Albastre, unde au participat profesorii universitari Miltiade Nenoiu şi Cristian Mihăilescu - directorul Operei Braşov - şi soprana de renume mondial, Felicia Filip.

Am continuat să conduc Clubul de Dezbateri Academice din Sfântu Gheorghe, participând cu elevi sau studenţi la mai multe competiţii locale - Cluj, Bucureşti, Timişoara, Braşov, Turda, Vălenii de Munte şi naţionale - Slănic Moldova, Constanţa, Arcuş - câştigând titlul de Campioni Regionali în Ardeal – echipa Adina Stoica, Alex Drăgoi, Dani Cruceriu - şi organizând în fiecare an OPEN-ul regional “Saint George, City of Debate” – pentru care am obţinut o menţiune la Gala Societăţii Civile 2009, dar mai ales ediţia din 2009 a Campionatelor Naţionale de Dezbateri Academice din România, la care au participat câteva sute de tineri din ţară. Am sprijinit deasemenea participarea celor doi actuali studenţi, foşti campioni naţionali la debate din Sfântu Gheorghe, Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea, în premieră pentru oraşul nostru, la Campionatele Europene şi Mondiale de Dezbateri Academice din 2009.

Am susţinut şi participat la multe programe sportive în Sfântu Gheorghe, printre care proba de ştafetă a semi-maratonului de pe străzile oraşului din 2009, cursa cu ocazia Zilei Tineretului 2009, marşul pe biciclete în Săptămâna mobilităţii europene din 2009, marşul pe biciclete de la Zilele Sportive Sfântu Gheorghe 2010 ş.a.

Am susţinut şi reuşit achiziţionarea din banii de la Consiliul Local şi ai sponsorilor, a unui cărucior special cu rotile din Italia pentru campionul nostru la tenis de câmp în scaun rulant, Ciprian Anton, în 2009.

La propunerea mea au fost premiaţi sportivii care au reprezentat Sfântu Gheorghe la Olimpiada de la Beijing din 2008: 2 luptătoare, un gimnast şi antrenorii lor, dar şi la Campionatele Europene din 2009: 1 luptătoare şi antrenorul acesteia.

Am iniţiat şi organizat în 2009 şi 2010 omagierea publică a celui care a fost un simbol al prieteniei româno-maghiare, sportivul Marian Cozma, dispărut prea repede dintre noi.

Am acordat lunar din indemnizaţia mea de consilier, o bursă de 300 de lei până în vara lui 2009 unui tânăr sportiv din Sfântu Gheorghe, Andrei Mari, care a reuşit să urce de pe locul 75 pe 31 în clasamentul celor mai buni tenismeni din România la categoria sa de vârstă, iar din toamnă către Roxana Chiper, o tânără sportivă, practicantă de ping-pong şi fotbal, dar care şi-a pierdut în mod tragic tatăl.


Cultură şi Religie

Am participat la majoriatea spectacolelor cultural din oraş, indiferent de limba în care au fost interpretate şi, în deplină cunoştinţă de cauză, am sprijinit iniţiativele particulare sau comunitare, în special Trupa Ecou, condusă de Fatma Mahomed şi Trupa Osono, condusă de Fazakas Misi, dar şi ale celor două teatre din oraş, “Andrei Mureşanu” şi “Tamási Áron”, reuşind o suplimentare “in extremis” cu 150.000 lei a bugetului din 2009 a Teatrului Andrei Mureşanu, dar şi susţinerea cu 200.000 lei a întâlnirii teatrale “Reflex 2009”. Am susţinut şi promovat în continuare abonamentul “Eugene Ionescu” şi supratitrarea în limba română a spectacolelor în limba maghiară de la Teatrul “Tamási Áron”.

Am participat şi sprijinit toate manifestările organizate cu ocazia “Festivalului de Colinde Adolescent 2008 şi 2009”, unde datorită unor echipe extraordinare de organizare, conduse de Emil Pantelimon, sute de colindători şi mii de spectatori au putut fi martori la acţiuni caritabile şi concerte extraordinare, în interior, dar şi în spaţiu deschis cu ocazia celebrării Sărbătorii Naşterii Domnului.

Am propus şi realizat din bani de la buget, dar şi al sponsorilor locali un concert extraordinar şi gratuit al trupei Semnal M în cadrul manifestărilor prilejuite de organizarea Zilei Naţionale României, 1 dec. 2009.

Am sprijinit alocarea unor fonduri publice de la C.L. pentru încălzirea Catedralei din Sfântu Gheorghe, pentru amenajarea curţii interioare a acesteia, dar şi pentru refacerea spaţiului de sub Catedrală.

Am sprijinit acordarea a 2000 de lei către pictorul din oraş, Ramon Grosos, care este singurul artist român care a primit în 2008 două premii internaţionale în Italia: „Michelangelo Buonarroti” şi premiul „Carta Drepturilor Omului”.

Am organizat, împreună cu Rotary Club o acţiune de colectare şi donare de carte pentru românii din Republica Moldova, în cadrul căreia am adunat peste 3000 de volume care au fost transportate la sfârşitul anului 2008 în Basarabia.

Am premiat cu peste 500 de cărţi, împreună cu grupul de iniţiativă „Bastion”, toţi premianţii Colegiului Naţional Mihai Viteazul, Şcolii Varadi Jozsef, Şcolii Ady Endre şi Şcolii Nicolae Colan din Sfântu Gheorghe.

Am iniţiat şi dezvoltat proiectul „Viitorii lideri ai comunităţii”, prin care cei mai buni şi mai activi absolvenţi din Sfântu Gheorghe primesc diplome de onoare şi premii, în promoţia 2010 fiind vorba de 20 de elevi din C.N.M.V.

Mediu înconjurător

Am propus şi realizat să fim pe harta oraşelor din România care sprijină oficial demersul “Ora pământului” şi Sfântu Gheorghe s-a alăturat sutelor de oraşe din lumea întreagă care au stins lumina timp de o oră în 2009 şi 2010, împreună cu Asociaţia de Tineret ECOU şi Unitatea Militară “Vânătorii de Munte” organizând chiar o petrecere la lumina torţelor în Parcul Central.

Am fost responsabil pentru Sfântu Gheorghe de proiectul “Adoptă un râu”, dezvoltat de Asociaţia "Salvaţi Dunărea şi Delta şi am curăţat câţiva kilometri pe malul râului Olt la ieşirea spre Chilieni.

Am promovat şi participat activ, ca şi voluntar, în cadrul campaniilor „Verde pentru Cultură”, Arcuş şi “Let’s do it, Romania!”, cartare în judeţul Covasna.

Am iniţiat şi dezvoltat un plan de refacere a parcurilor din municipiu, începutul fiind făcut în Piaţa Andrei Şaguna.

Am participat la programul de împodobire a oraşului “Lumini de Crăciun 2008”, cu idei, dar şi prin atragerea de fonduri de la sponsori.


Comisii speciale

Am iniţiat şi condus Comitetele de Organizare ale Cortului Tineretului Român pentru Comunitate cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe 2009 şi 2010, la ale căror acţiuni cultural / artistice sau de divertisment au participat mii de oameni de toate vârstele şi toate categoriile sociale. Pentru întâia oară s-a reuşit o colaborare eficientă între cele mai importante ONG-uri din municipiu, reprezentative atât pentru comunitatea românească, cât şi pentru cea maghiară, sute de voluntari participând şi acţionând pentru reuşita manifestărilor.

Am făcut parte în 2010 din echipa de organizare a Zilelor Sfântu Gheorghe şi mi-am adus aportul la buna desfăşurare a evenimentului, atât în ceea ce priveşte programele culturale, dar şi cele de divertisment - spectacolele de teatru, formaţiile invitate, programele folclorice, dar mai ales cele pentru tineret – trasure hunt, karaoke etc. - având un succes extraordinar.

Sunt membru în “Comisia de verificare a realizării contractelor de management ale directorilor instituţiilor de cultură” şi am avut întâniri constante cu directorii instituţiilor, mai ales cei din teatrele “Andrei Mureşanu” şi “Tamasi Aron”, în urma căreia am susţinut şi reuşit obţinerea de finanţări consistente pentru festivalurile de teatru reprezentative pentru zona noastră – “TAMper2 - 2008” şi “Reflex - 2009”.

Precizez că fac parte deasemenea din Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional “Mihai Viteazul”, unde am participat la majoritatea şedinţelor care au avut loc şi de unde am preluat informaţiile necesare pentru a suţine cu succes cauzele ridicate de elevii, cadrele didactice şi direcţiunea Colegiului în faţa Consiliului Local şi a Primăriei Sfântu Gheorghe.

Am făcut parte din Comisia de acordare a spaţiilor pentru ONG-uri în Casa cu Arcade şi în urma unui proces legal şi echitabil au fost acordate sedii celor mai importante 10 asociaţii din zonă care-şi doreau acest lucru.

Am făcut parte din juriile a două festivaluri gastronomice tradiţionale pentru acest oraş: “Parada Cârnaţilor” şi “Aquaris”, sprijinind cu dragă inimă cele două evenimente care sper că vor continua să atragă turişti şi investitori în această zonă.

Diverse

Am susţinut amplificarea procesului de transparenţă şi desecretizare a actului decizional, informând constant şi extrem de rapid mass-media locală despre noutăţile apărute în cadrul şedinţelor Consiliului Local şi ajutând departamentul de imagine de câte ori am fost solicitat pentru diverse proiecte, mai ales cele legate de îmbunătăţirea portalului de informaţii al oraşului: ww.sfantugheorgheinfo.ro

Am participat la majoritatea evenimentelor din comunitatea noastră, prilejuite fie de sărbători oficiale, fie de evenimente locale, reprezentând Consiliul Local Sfântu Gheorghe, de fiecare dată când mi s-a solicitat acest lucru.


Cu cât am reuşit în aceşti doi ani să facem mai mulţi paşi într-o direcţie pozitivă pentru întreaga comunitate, cu atât mai mult realizez că sunt din ce în ce mai multe aşteptări din partea cetăţenilor din Sfântu Gheorghe, dar sunt convins că pornind cât mai multe proiecte de impulsionare a oraşului şi mai ales a generaţiei tinere şi active din oraş, vom reuşi să schimbăm în bine faţa acestei zone binecuvântate de Dumnezeu, demonstrând din plin că împreună suntem mai buni şi că putem avea un viitor bun pe aceste meleaguri.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!


Raport prezentat public astăzi 18 iulie 2010

6 comentarii:

Anonim spunea...

VA ROG FACETI CUMVA SA SUSTINETI BAIETII DE LA HANDBAL. AU O GENERATIE EXTRAORDINARA, FORMEAZA O ECHIPA COMPETITIVA SI AR FI PACAT SA NU AIBA SUSTINEREA ORASULUI.

Miss Sunshine spunea...

rar oameni ca tine, Mădălin...:)

Mădălin Guruianu spunea...

la initiativa Comisiei de Tineret si Sport pe care o conduc, domnii de la handbal masculin au fost invitati si li s/a promis tot sprijinul nostru si al Primariei... concret cu suma de 25.000 lei in sem II din 2010 si 50.000 in sem I din 2011...
avand confirmarea ca vor incepe cu acesti bani si cu ajutorul altor parteneri, sponsori, le doresc mult succes si sper sa reuseasca sa ne reprezinte frumos in sezonul urmator al campionatului in divizia A!

Anonim spunea...

super! fara doar si poate va fi cea mai tanara echipa din campionat. trebuie sustinuti acesti tineri ca nicio generatie nu cred ca a avut potentialul pe care il au ei! si e imbucurator faptul ca aceasta comisie ii sustine. pentru asta, tot respectul. bravo!

Lylly B.M spunea...

Vă apreciez pentru tot ce aţi făcut !:)

Lianera spunea...

Sunt cu gandul si sufletul alaturi de tine ! FELICITARI PENTRU TOT CE AI FACUT si pentru TOT CE VEI FACE IN CONTINUARE !