17 iunie 2010

AM ÎNFRÂNT!

un text excelent al lui Varujan Vosganian...

Am infrânt!

Victoria a la Phyrrus e dintr-acelea in care invingatorul e atat de epuizat, incat din victoria lui se alege praful. Cat despre opozitie, dupa votul din Parlament, de la motiunea de cenzura, nu se poate spune ca a invins, dar a obtinut o infrangere a la Phyrrus, adica, prin analogie, o infrangere dintr-acelea care nu lasa adversarul sa se bucure de victorie. Sau, cum insusi regele Epirului ar fi spus: “Inca o victorie ca asta si suntem pierduti!”

Spuneam ca, din moment ce s-a atins de pensii, Guvernul Boc, ca imagine publica, e un guvern terminat. Caderea motiunii nu-l reimprospateaza de nici un fel, ci il lasa la fel de mort, atata ca neingropat.

Faptul ca peste patruzeci de senatori si deputati, sustinatori ai Guvernului, au dat bir cu fugitii la votul pentru motiune, fara sa doreasca sa-si asume reducerea salariilor si pensiilor, este un semnal de alarma neiertator pentru Basescu si ai lui. E posibil ca, pentru masuri impopulare pe viitor, Guvernul sa nu mai aiba majoritate in Parlament. Situatie cu atat mai plauzibila cu cat ostilitatea opiniei publice, mai ales dupa aplicarea reducerilor, va fi tot mai mare.

Ca Guvernul urmeaza sa se remanieze, e alta gluma proasta. Pai daca Guvernul e prost, de ce nu-l imbunatatesti inainte? Il lasi sa faca un pachet de masuri tot prost, ca si Guvernul, si dupa aia il remaniezi?!!? De ce nu-l remanieze inainte, ca sa iasa ceva bun? Lasi unii ministri sa-si angajeze raspunderea si abia pe urma ii schimbi, ca sa pui pe altii, ca sa zic asa, neasumati…

Acest Guvern, cata vreme va fi condus de Boc, nu-si va mai reveni. Ministrii vor fi crispati, se vor dusmani unii pe altii si vor ajunge sa urasca multimile. Consecinta fireasca a faptului ca, daca se hazardeaza sa umble ca toti oamenii ar putea sa primeasca, in loc de bai de multime, bai de oua. Nu toate proaspete.

Niciun comentariu: