MERGEM MAI DEPARTE!


Povestea  SEPSI BC merge mai departe!


După mai bine de 2 luni de pauză competiţională, SEPSI BC anunţă că întregul lot se va reuni pe data de 23 august şi fetele vor începe pregătirile pentru sezonul următor din prima ligă de baschet feminin, care va începe la sfârşitul lunii septembrie.
Pe banca tehnică va continua orădeanul Veres Attila, care, împreună cu managementul clubului, a lucrat în această perioadă de vară pentru stabilirea lotului cu care echipa din Sfântu Gheorghe va ataca sezonul 2010-2011. Evident, totul este mult mai dificil din cauza bugetului redus pe care l-au anunţat autorităţile locale, dar fenomenul  SEPSI BC trebuie să meargă mai departe. Din lot vor face parte, după cum bine vă daţi seama, jucătoare din sezonul trecut, în frunte cu lidera echipei, Vass Ildiko, cea care a renuntat din acest an la echipa naţională, pentru a pregăti cu grijă noul sezon, dar şi achiziţii noi.
“Avem deja contracte semnate cu câteva jucătoare pentru sezonul 2010-2011, cu altele suntem încă în tratative. Luni 23 august  împreună cu antrenorul Veres Attila, vom organiza o conferinţă de presă în care vom prezenta lotul echipei SEPSI BC, urmând ca în primele zile din septembrie să avem un antrenament deschis pentru iubitorii baschetului din Sfântu Gheorghe. Pot să confirm că atât cu Bianca Vescan, cât şi cu Irina Borş au fost semnate prelungirea contractelor, iar printre noutăţile din următorul sezon se numără pivotul de 23 de ani şi 1,88 m., Andreea Huţanu - Huţi şi experimentata conducătoare de joc clujeancă de 27 de ani, Florentina Ardeleanu, supranumită Pici”, a declarat preşedinta clubului SEPSI BC, Vass Ildiko.
Vă mulţumim şi vă aşteptăm alături de noi şi în sezonul următor!


Mădălin Guruianu                                               
Manager PR SEPSI BC

Comentarii