01 august 2010

SEMIMARATON ŞI EXCURSIE LA STÂNĂ!

Am reuşit să închei,.pentru a doua oară, cei 7 km din proba de ştafetă la Semimaratonul Sfântu Gheorghe. Faţă de anul trecut au fost 3 schimbări, în locul lui Alin a venit Bogdan, care ne-a încurajat extraordinar şi pe mine şi pe Vlad, eu am mers al doilea, nu ultimul, dar am fost foarte obosit după cursă, iar cea mai mare surpriză ne-a şi şi-a oferit-o Vlad Vidican care a reuşit să încheie toţi cei 21 de km ai traseului, fără să se oprească după primii 7 din ştafetă...Felicitări, Vlad!.... oricum, este un eveniment amplu, cu peste 100 de participanţi, de diverse vârste şi performanţe sportive şi mă bucur că un amator ca mine, în alergat, a putut să termine, dar şi că a putut să determine şi pe alţii să vină la cursă, ca şi participanţi sau spectatori... În încheiere, felicitări organizatorilor de la Cercul Gall Lajos, pentru perseverenta si seriozitate! Cât timp voi fi în Comisia de Tineret şi Sport vor avea întotdeuna votul meu!...a, evident, ca şi anul trecut, la categoria alergători speciali, dintre cei 3 sportivi a câştigat Ciprian Anton, tânărul cu dizabilităţi despre care v-am mai spus că este un exemplu perfect de ambiţie şi putere de viaţă... de anul acesta are un club sportiv privat pe care vi-l recomand din plin! Felicitări, Ciprian şi la mai mare! http://clubsportivshowtime.webs.com/noutati.htm

abia ce s-a încheiat semimaratonul şi imediat după prânz plecam cu Vlad cu maşina mai sus cu vreo câţiva kilometri de valea Crişului, la stână la Dan, unde ceilalţi aproape 20 de tineri ne aşteptau deja...ore extraordinare în compania lor, într-un team-building pe echipe, cu cărat lemne pentru foc din pădure, apă de la izvoare şi construit un foc... iar după, un off-road cu recuperări de maşini de teren blocate cumva prin noroaie, mămăligă cu brânză, gulaş, foc de tabără cu LA MULŢI ANI, MARIUS ZĂMOSTEANU!, muzică, poezii - mulţumim Bebe!- şi somn pe pătură în jurul focului spre dimineaţă... n-a venit ursul, chiar dacă în zilele trecute îşi făcuse de câteva ori apariţia... iar acumularea oboselii de după alergare mă fac să cred că voi dormi ore bune de-acum încolo...Mulţumindu-i frumos lui Dan pentru ospitalitate şi idei, i-am promis că vom mai ajunge la el, poate într-o formulă lărgită în toamnă, sau la anul...

...sper să avem în curând şi fotografii de la "oamenii cu aparate"...
UPDATE / foto si fimari pe facebook...



Niciun comentariu: