31 august 2010

Sfântu Gheorghe apără Ardealul la Campionatul Naţional de Debate

Campionatului regional de Debate, organizat în week-end la Arcuș, a cuprins 24 de meciuri și trei runde de calificări. După dezbateri și înfruntări pe temele “Toate importurile de servicii care folosesc munca copiilor ar trebui interzise” şi  “Sistemul reprezentării în organizaţii internaţionale precum FMI, BM şi ONU ar trebui îmbunătăţit”, câștigătoare a ieșit o echipă din Cluj, compusă din debaterii  Ioana Stupariu, Andrei Melinte și Călin Mureşanu, acesta din urmă fiind desemnat şi cel mai bun vorbitor al competiţiei.
Echipele din Sfântu Gheorghe au reușit calificarea la Campionatul naţional de Debate ce va fi organizat la Ploieşti în luna septembrie. Echipa formată din Antonia Mari, Vlad Vidican și Ioana Cocoveică s-a clasat pe locul al treilea, iar echipa formată din Andreea Cucu, Simina Gheorghincă și  Dani Cruceriu s-a clasat pe locul al cincilea. ”Cele 4 echipe ce au reușit calificarea în urma înfruntărilor de la Arcuș vor fi însoţite la Naţională de o echipă din Oradea, Daiana Popa, Alex Pascovici şi Adrian Mălăieş şi de încă două echipe din Cluj, George Drăgan, Alexandra Petean, Sonia Manasses şi Denisa Neamţiu, Mihai Pop, Laura Ardeleanu, ultima reprezentând Clubul de Debate din Sfântu Gheorghe. Adâugându-l în această listă şi pe al nostru debater Ioan Ganea, calificat din postura de campion al Moldovei la Naţională, Debate Club Sfântu Gheorghe va fi reprezentat la Campionatele Naţionale de la Ploieşti de opt debateri, cu mai multă sau mai puţină experienţă, dar dornici să reprezinte cu brio Ardealul la acest turneu, pe care acum 3 ani am reuşit să-l câştigăm, prin echipa de aur formată din Bianca Dragomir, Radu Cotarcea și Laura Ştefănescu”, a declarat președintele Clubului de Debate Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu. (Monica Vajna, www.covasnamedia.ro)

Niciun comentariu: