Tudor Gheorghe şi “adevărata sărbătoare de 1 decembrie”


Să intri în casa unui om şi să dai bineţe este un gest de minimă politeţe pe care ar trebui să îl faci. Dacă mai poţi să spui una două vorbe plăcute gazdei, evident este o dovadă perfectă de bună creştere şi de bun simţ. Poate consideraţi că am exagerat cu adjectivele de mai sus, dar gândiţi-vă dumneavoastră cum aţi defini pe cineva care vine şi face contrariul: intră şi în câteva minute îşi dă cu părerea, critică şi condamnă tot ce vede în jur? Merg puţin mai departe şi spun că îmi asum o viziune total împotriva “deştepţilor” care vin şi-şi dau cu părerea despre un subiect, un oraş, un om, o regiune, fără să cunoască decât aparenţe, decât sloganuri, decât mituri, decât vorbe fără consistenţă… Şi spun asta plecând de la premisa că nu caut “la faţa omului”, adică nu mă interesează că mi-e cunoscut sau nu, prieten sau nu, inamic sau nu ci la ceea ce spune şi face “preopinentul”.
Zilele trecute mi-a fost dat să văd pe viu o dovadă a ceea ce spuneam la începutul acestor rânduri, dovadă care m-a şi făcut să iau atitudine şi să mă exprim în această manieră. Am cumpărat bilet, la fel ca fiecare dintre cei aproape 250 de spectatori din îngheţata Casă de Cultură a Sindicatelor, la ceea ce trebuia să fie o bucurie pentru sufletul meu şi am plecat cu un triplu gust amar de la concertul lui Tudor Gheorghe, pentru că despre domnia sa este vorba. Şi nu voi vorbi de data aceasta despre atotputernicul frig din instituţia gazdă, cea care are extrem de puţine lucruri în comun cu cultura.
În primul rând am fost revoltat ca şi cetăţean al oraşului Sfântu Gheorghe.
M-au deranjat vorbele despre cât de urât , neîngrijit şi prost luminat este Sfântu Gheorghe. Nu vorbesc din perspective unui patriot local deşănţat şi fără pic de argumente, care-şi apără “vizuina”, oricât de rău ar arăta aceasta. Nu. Chiar nu. Pentru mine, “I Love Saint George” nu e doar o declaraţie de complezenţă. Este ceea ce cred, simt şi mă străduiesc să fac în fiecare zi a vieţii mele! Sentimentul pe care l-am avut atunci când am auzit pe cineva că spune atâtea neadevăruri despre oraşul în care locuiesc şi pe care ne străduim cu toţii să-l facem să arate mai bine şi, Slavă Domnului!, în ultimii ani chiar s-au adus îmbunătăţiri majore, a fost de profundă mâhnire. Mâhnirea că oricâte încercări există, oricâţi paşi ai face înainte, este suficient să te trezeşti cu “nu spui cine, persoană importantă”, care să-şi bată joc de toată munca, de toate încercările, de toate zbaterile şi să încerce să arunce în derizoriu reuşitele, să ia în derâdere totul, fără nici o dorinţă de reconstrucţie sau de repunere a unor alte lucruri valoroase în loc.
În al doilea rând am fost deranjat ca spectator şi iubitor de cultură.
M-au deranjat prea multele vorbe dintre piesele muzicale care uneori reuşeau să te transpună în atmosfera Bucureştiului anilor ‘30 – au fost numai piese de la legendarii cantautori interbelici Zavaidoc şi Moscopol – dar “pauzele cu vorbe” erau aproape întotdeauna nereuşite. Nu spun că nu mi-au plăcut referinţele dur anticomuniste ale lui Tudor Gheorghe, sunt curios cum le sunau în creiere unora dintre cei prezenţi la manifestare, sic! – dar să realizezi un spectacol de două ore în care să cânţi mai puţin decât vorbeşti – şi nu s-au rostit versuri aşa cum o făcea în spectacole, de exemplu Pittiş, ba chiar din contră, amestecând şi bălăcărind pe toată lumea din jur, români şi maghiari deopotrivă, cu idea fixă şi fixistă că “numai Tudor Gheorghe poate da lecţii”? … Tudor Gheorghe… a fost!” erau vorbele de final ale unui bun prieten, Emil Pantelimon, acum aproape un an după un concert al artistului la Ateneul Român. Nu i-am împărtăşit viziunea şi până la urmă nici acum nu o fac întru-totul, dar trebuie să recunosc faptul că a sintetizat perfect raportul dintre noi, muritorii de rând şi un artist de calibrul lui Tudor Gheorghe în câteva rânduri pline de patos: “Vă mărturisesc cu sinceritate că am trăit un moment similar cu acela în care am descoperit că Moş Crăciun nu există. Nu vreau să vă detaliez cât de fals a cântat sau cât de vidă de orice trăire a fost repezita şi lipsita de dicţie, dar lunga sa interpretare, vă spun doar că acest capitol care personal m-a influenţat în viaţa de până acum, s-a încheiat în mod neplăcut.”
În al treilea rând m-am simţit umilit ca şi român din această comunitate.
Finalul spectacolului a fost năucitor pentru mine. Fără să cunoască nimic din ce s-a întâmplat în ultimele zile la Sfântu Gheorghe în preajma Sărbătoririi Zilei de 1 decembrie, fără să fie la curent cu multiplele acţiuni organizate de autorităţile şi ONG-urile locale, printre care cele mai semnificative fiind venirea unor artişti de marcă, asemeni lui Ducu Bertzi, Mihai Neniţă sau Ansamblul Ciocârlia, ambele concerte gratuite pentru public, Tudor Gheorghe afirmă sec faptul că “vă mulţumesc că aţi asistat la adevărata sărbătorire de 1 decembrie”. Jenant, maestre! Foarte jenant!
Prefer să închei aici, pentru că simt cum, din păcate, creşte din nou în mine starea de dispreţ pentru astfel de atitudini sfidătoare şi condescendente ale unora dintre cei “aleşi”, sosiţi aici printre noi, muritorii de rând să ne “lumineze”, fără să omit totuşi vorbele unui alt prieten de-al meu care se potrivesc perfect aici: “bine că eşti tu deştept, maestre!”

Comentarii

Raul Salagean a spus…
Am vazut acelasi spectacol de curand la Cluj si am fost la fel de dezamagit. Legat de interpretare, nu am ce sa spun de rau, Tudor Gheorghe fiind intr-o forma f buna si "miscarea scenica" a muzicienilor, gandita de acasa a fost amuzanta si de bun augur, insa asa cum zice si Madalin, s-a vorbit extrem de mult si de cele mai multe ori, pe langa subiect. S-a deviat foarte mult pe parcursul acestor "povestioare" interminabile, ajungandu-se sa se piarda insusi "Maestrul" in ideile proprii, moment in care zicea "ei, haideti sa lasam astea deoparte si sa cantam". Si eu am avut senzatia ca se straduieste foarte mult sa umple timpul cu vorbe goale, ca sa acopere timpul neumplut de piesele de 2, maxim 3 minute.

Pe langa asta, si la Cluj "maestrul" si-a insusit poate prea bine atmosfera de mahala de la concertele lui Zavaidoc,afisand o atitudine la fel de ostila si de tupeista in fata unui public socat de ce ii este dat sa auda. La inceputul concertului, a intrat pe scena si primul cuvant nu a fost nici de aceasta data Buna seara!, ci a fost, pe un ton patetic: "Desi acesti baieti canta muzica lautareasca, tin sa precizez ca ei NU SUNT LAUTARI, si nu canta dupa ureche, asa ca... lumina trebuia sa fie aprinsa pe scena", incepand concertul intr-un ton extrem de jignitor si de neplacut, tipic sudist.
Au mai fost si alte momente penibile, intre care intr-un moment de povestire de-a lui, intamplator s-a auzit f vag sirena unei ambulante, la care el s-a oprit, spunand: "buna antifonare s-a facut la aceasta sala de spectacole nou-renovata. S-au administrat banii extrem de bine, n-am ce zice" sau la un moment dat, un copil mic a inceput sa planga si el a avut o remarca de genul "plangi, dragul de tine, ca ai auzit ce datorii pe cap de locuitor avem acum la FMI, si stii ca nu-ti va ajunge o viata intreaga de munca sa platesti macar o mica parte din ele..." continuand haotic cu aceasta idee timp de vreo 3 minute bune. Dintotdeauna am urat combinatia de critica fara nici un aport pozitiv asupra politicii si muzica. E trist daca la experienta dumnealui inca nu a inteles ca un concert trebuie sa induca o stare de bine publicului, in care nu e loc de tensiuni de nici un fel, si cu atat mai mult, nu e loc de niste frustrari expuse ca si cand ar fi ale unui batran oarecare care se impinge la o coada la covrigi.

Si eu am suferit un soc, pe care tind sa-l pun pe seama mirajului Anotimpurilor, care cel mai probabil ne-a facut pe multi dintre noi sa il percepem pe Tudor Gheorghe cu totul altfel decat cum este in realitate.
Raul Salagean a spus…
Am vazut acelasi spectacol de curand la Cluj si am fost la fel de dezamagit. Legat de interpretare, nu am ce sa spun de rau, Tudor Gheorghe fiind intr-o forma f buna si "miscarea scenica" a muzicienilor, gandita de acasa a fost amuzanta si de bun augur, insa asa cum zice si Madalin, s-a vorbit extrem de mult si de cele mai multe ori, pe langa subiect. S-a deviat foarte mult pe parcursul acestor "povestioare" interminabile, ajungandu-se sa se piarda insusi "Maestrul" in ideile proprii, moment in care zicea "ei, haideti sa lasam astea deoparte si sa cantam". Si eu am avut senzatia ca se straduieste foarte mult sa umple timpul cu vorbe goale, ca sa acopere timpul neumplut de piesele de 2, maxim 3 minute.

Pe langa asta, si la Cluj "maestrul" si-a insusit poate prea bine atmosfera de mahala de la concertele lui Zavaidoc,afisand o atitudine la fel de ostila si de tupeista in fata unui public socat de ce ii este dat sa auda. La inceputul concertului, a intrat pe scena si primul cuvant nu a fost nici de aceasta data Buna seara!, ci a fost, pe un ton patetic: "Desi acesti baieti canta muzica lautareasca, tin sa precizez ca ei NU SUNT LAUTARI, si nu canta dupa ureche, asa ca... lumina trebuia sa fie aprinsa pe scena", incepand concertul intr-un ton extrem de jignitor si de neplacut, tipic sudist.
Anonim a spus…
Daca va place cum arata Piata Mihai Vitezul din Sfantu Gheorghe , atunci aveti perfecta dreptate in tot ceea ce spuneti.In rest haideti sa nu mai fim carcotasi cu putinii artisti care se mai incumeta sa vina in orasul nostru.
Mădălin Guruianu a spus…
1. evident că nu-mi place, dar dl. nu s-a referit la P.ţa M. Viteazul, ci la oraş - la drumuri, la lumini, etc.

2. la câte argumente am adus, cârcotaş nu este un cuvânt care să mă caracterizeze...de fapt, atitudinea de cârcotaş este atât de departe de a mă caracteriza, încât, dacă aţi citi acest blog aţi înţelege nu numai că susţin fără rezerve o mulţime de iniţiative, dar chiar îmi place să fac multe lucruri pentru şi împreună cu întreaga comunitate...
Anonim a spus…
Eu sunt de parere ca Tudor Gheorghe s-a referit la ceea ce i-a fost dat sa vada... nu neaparat la oras ci la zona Casei de Cultura, o zona deplorabila, intr-o degradare continua, o imagine dezolanta, mai ales intr-o seara ploioasa si rece. Cred ca interpretati gresit cele spuse de artist, iar chestiunea cu adevaratul spectacol de 1 Dec... la fel de gresit interpretata. N-a vrut sa va atinga pe dvs. domnule Guruianu asa ca nu trebuia sa va simtiti pt ca nu era cazul.
Este admirabil ca se mai organizeaza si astfel de spectacole, concerte si imi doresc sa fie cat mai multe.
Anonim a spus…
A fost un concert incantator, o placere sa asculti muzica anilor '3o. Micile rautati ii sunt iertate Maestrului, pentru ca la valoarea lui de geniu ii este permis mult mai mult. In loc sa il analizam pe el, mai bine am analiza de ce in sala au fost atat de putini oameni.. Pretul a fost unul modic, iar momentele cu adevarat de cultura aproape lipsesc din oras... asadar unde au fost??