16 ianuarie 2010

baschet şi ... locale

După ce am pierdut la diferenţă mare meciul de acas[, deplasarea la Zaragoza conta numai pentru palmares... Fetele de la SEPSI BC au fost înfrânte cu 92 - 55, dar au părăsit competiţia FIBA CUP cu obiectivul împlinit: calificarea în şaispezecimi!

Sperăm ca partea a doua a campionatului să stea sub semnul victoriilor obţinute de data aceasta sub bagheta antrenorului orădean Veres Attila şi a unei formaţii cu 3 noutăţi: experimentatul centru de naţională, Bianca Vescan, tânăra şi rapida extremă din Serbia, Irena Matovici şi una dintre gloriile mondiale ale baschetului feminin, pivotul brazilian de 2 metri Alessandra Santos de Oliveira, multiplă medaliată cu echipa naţională la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi sud-Americane!



În afară că bate vântul în permanenţă, Zaragoza este un oraş extraordinar, cu o istorie care îmbină arhitectura romană, cucerirea arabă, prezenţa masivă a evreilor, reconquista spaniolă şi puterea actuală a Aragonului... peste toate cele impresionează o parte modernă imensă a oraşului construită de la zero cu ocazia Expoziţiei Mondiale din 2008 - inclusiv Complexul Sportiv unde s-a jucat meciul de baschet...


aştept şedinţa de Consiliu Local de săptămâna următoare şi discuţiile pe marginea bugetului din acest an... pentru că n-aş vrea ca această criză să afecteze tineretul şi sportul, domeniile principale de care mă ocup în Sfântu Gheorghe, dar nici cultura, mai ales că există câteva direcţii excelente de inter şi multiculturalitate pe care ar trebui să le finanţăm corespunzător...

şi încă un video extrem de incitant despre paradoxul alegerilor...

12 ianuarie 2010

cu baschet la Zaragoza...dar şi recomandări culturale

din ce în ce mai greu să găsesc vreme pentru scris pe blog, mai ales la acest început nebun de an...dar acum m-am gândit să-mi adun câteva gânduri înainte de plecarea la Zaragoza, pentru meciul retur dintre echipa noastră de baschet şi formaţia spaniolă...
Nu avem emoţii, înfrângerea de pe teren propriu neoferindu-ne speranţe de calificare, dar , aşa cum spuneau şi suporterii aseară, să ne ţinem aproape de ele şi să ne întoarcem cu un moral bun pentru dubla din Cupă cu Alexandria...

după meciul de miercurea trecută în care am pierdut la aproape 30 de puncte, una dintre cele mai grele înfrângeri pe teren propriu, sentimentele au fost împărţite: cei cu psihicul slab au pariat pe degringolada echipei şi au început să atace sau să ne părăsească pur şi simplu... alţii, cei mai mulţi dintre fani în primul rând, ne-au susţinut exemplar şi au făcut ca fetele să se simtă minunat, aclamate la scenă deschisă pe tot parcursul meciului, dar şi la final. Atât ele, cât şi noul antrenor sosit din Oradea, Veress Attila, s-au arătat profund impresionaţi de atmosferă şi suntem convinşi că astfel, pentru, cu şi în numele acestor oameni baschetul va continua să aducă bucurii şi performanţe la Sfântu Gheorghe...
Pe lângă Stacey Nolan şi Vanessa Gidden, care ne-au părăsit anul trecut, Cristina Ciocan şi Nagy Ildiko au încheiat conturile cu clubul la începutul acestui an, prima la Satu Mare, a doua la Arad, dar cele cu care întărim echipa sperăm să se ridice la nivelul aşteptărilor: Irena Matovici, Bianca Vescan şi un pivot de top mondial care joacă actualmente în Spania...

vă mai povestesc mai multe la întoarcerea de la Zaragoza... până atunci ţineţi-ne pumnii şi mergeţi la evenimentele culturale din această lună: premieră la "Andrei Mureşanu" în 29 ian. cu "Poveşti de familie", regia Cristian Banu, spectacol în 30 ian cu super comedia "Manej" după Ion Băieşu, în regia Mirelei Bucur şi la "Tamasi Aron": "D-ale carnavalului", Caragiale, în regia lui Dabija, astăzi 12 ian., "Mizantropul", Moliere, în regia lui Bocsardi, pe 14 ianuarie şi pe 24 ianuarie superpremiata producţie după Gombrowicz cu "Yvonne, principesa Burgundiei", tot în regia lui Bocsardi.

şi un fim extraordinar despre statistici surprinzătoare...