PNL Sfântu Gheorghe lansează proiectul 'Acces liber(al)'!

Agerpres - Covasna: PNL Sfântu Gheorghe lansează proiectul 'Acces liber(al)'          

Organizaţia PNL Sfântu Gheorghe va lansa în scurt timp proiectul 'Acces liber(al)', prin care va oferi oricărui cetăţean din municipiu posibilitatea de a ajunge consilier local.
Preşedintele organizaţiei, Mădălin Guruianu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că acest proiect, aprobat de Biroul politic municipal, se adresează nu doar membrilor PNL, ci tuturor cetăţenilor, indiferent de opţiunile lor politice, dar care au un proiect concret şi viabil în beneficiul comunităţii locale. 'Este un proiect novator (...) prin care oferim tuturor şansa de a se implica şi schimba societatea', a declarat Mădălin Guruianu.
Persoanele interesate de această ofertă îşi vor putea depune aplicaţiile într-un termen de trei luni la sediul PNL din Sfântu Gheorghe, iar dosarul va trebui să conţină un CV, o scrisoare de intenţie în care să explice motivele pentru care ar dori să devină consilieri locali, precum şi un eseu în care să facă referire la iniţiativele pe care le vor avea în primele 90 de zile după preluarea funcţiei.
Guruianu a menţionat că poziţionarea pe listele electorale a candidaţilor selectaţi pe baza aplicaţiilor va fi stabilită pe baza unui sondaj de opinie făcut în rândul cetăţenilor din Sfântu Gheorghe. 'Căutăm oameni cu popularitate, cu notorietate, dar şi cu soluţii pentru comunitate', a spus Mădălin Guruianu, care şi-a exprimat convingerea că PNL Sfântu Gheorghe va prezenta la viitoarele alegeri locale o listă cu candidaţi tineri atât ca vârstă, cât şi ca mentalitate.
Potrivit acestuia, proiectul 'Acces liber(al)' are şi rolul de a-i 'mobiliza' pe politicienii cu stagii mai vechi, care se cred 'fixaţi definitiv în scaune'.

Comentarii

Mihai Pop a spus…
WOW! Ce tare...
Silvia Puskas a spus…
Wow, indeed ! Adica tanar popular, cu notorietate si cu solutii pentru comunitate? Ma gandesc cam cine ar putea indeplini cumulativ criteriile de eligibilitate... Hmmm... :)