17 februarie 2011

„Facebook mi-a deschis noi orizonturi“

„Facebook mi-a deschis noi orizonturi“

În rândul utilizatorilor de Facebook a intrat și liderul PNL Sfântu-Gheorghe, consilierul local Mădălin Guruianu. De departe cel mai prietenos dintre toți politicienii la care ne-am uitat – dacă judecăm după cei aproape 500 de prieteni virtuali ai săi (peste 1700 acum!)– Mădălin Guruianu se prezintă printr-o poză foarte implicată în care pare că depune jurământul în fața Primăriei. Peste tot înconjurat de tineri și copii, apare în fotografii care abundă în prezențe la festivaluri, tabere, excursii de tineret, astfel că liberalul nostru pare că își retrăiește permanent a doua adolescență și nu se plictisește deloc.
„Întotdeauna am crezut că lumina este cel mai bun dezinfectant, așa că foarte rapid mi-am făcut un blog în care scriu aproape zilnic și de curând am și cont pe Facebook, unde pot să mă țin și să-i țin pe alții la curent cu activitățile mele și ale câtorva sute de tineri din comunitate. Cred că e bine pentru că intri în contact cu părerile, pro și contra, ale multora dintre tineri. Eu sunt foarte mândru de faptul că intru în contact extrem de des cu mulți tineri din comunitate, dar rețeaua Facebook mi-a deschis noi orizonturi şi noi sfere de interacțiune. Ca şi politician consider că este o dovadă de mare responsabilitate să fii foarte accesibil, foarte deschis şi foarte la îndemâna tuturor membrilor din comunitate”, a explicat Mădălin Guruianu.

http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=10310 *iulie, 2010

Niciun comentariu: