PRIN NOI ÎNŞINE!

Mediafax - PNL Sfântu Gheorghe vrea să participe separat de PSD la alegerile locale

Organizaţia PNL Sfântu Gheorghe va cere conducerii centrale a partidului o derogare pentru a participa la alegerile locale pentru Consiliul Local şi Primăria Sfântu Gheorghe separat, şi nu împreună cu PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în şedinţa de marţi a Biroului Municipal s-a hotărât ca în Delegaţia Permanentă a PNL, care va avea loc în 9 martie, la Bucureşti, organizaţia municipală să ceară o derogare cu privire la alegerile locale din 2012, pentru a merge pe liste separate de PSD pentru Consiliul Local.
"La Delegaţia Permanentă, PNL Sfântu Gheorghe va transmite un mesaj care sperăm să fie luat în seamă. Este un mesaj prin care noi (PNL Sfântu Gheorghe - n.r.) credem că am făcut eforturi mari şi că situaţia din Covasna şi Harghita nu este aceeaşi ca în restul ţării. Sperăm să obţinem derogarea de a merge cu candidaţi pe liste separate la municipiul Sfântu Gheorghe faţă de candidaţii PSD, acceptând bineînţeles tot acordul de neagresiune cu partenerii din USL. Însă încercăm să maximizăm practic şansele şi să reuşim să obţinem voturile pe care noi ne bazăm în acest moment în oraşul Sfântu Gheorghe", a afirmat liderul PNL Sfântu Gheorghe.
Guruianu şi-a exprimat convingerea că o participare la alegerile locale pe liste separate va fi un lucru benefic şi pentru organizaţia PNL Sfântu Gheorghe, şi pentru organizaţia PSD, faţă de "un mixaj" în acest moment pentru o zonă "atât de delicată".
"Cred că dorinţa noastră de a merge separat n-ar trebui să sperie pe nimeni şi să nu se considere a fi deschisă astfel Cutia Pandorei pentru că şi alte organizaţii ar putea să facă acest lucru", a afirmat liderul PNL Sfântu Gheorghe.
El a menţionat că în Covasna şi Harghita nici separat, şi nici împreună în cadrul USL, PNL şi PSD nu au şanse de a obţine funcţia de preşedinte al CJ sau cea de primar de municipiu, având în vedere că este vorba de o zonă în care 75 la sută din populaţie este de etnie maghiară.

Agerpres - Covasna: PNL vrea liste separate la viitoarele alegeri pentru Consiliul local Sfântu Gheorghe

Conducerea PNL Covasna va cere derogare de la centru pentru a depune liste separate cu candidaţi la alegerile din 2012 pentru Consiliul Local Sfântu Gheorghe.
Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, consideră că liberalii ar avea mult mai multe şanse de succes la nivelul municipiului dacă ar merge cu o listă proprie de candidaţi şi nu în alianţă cu ceilalţi parteneri din cadrul USL, respectiv PSD şi PC, avându-se în vedere specificul aparte al judeţului Covasna, unde trăiesc preponderent etnici maghiari.
În acest context, Guruianu a menţionat că nu întotdeauna mesajele PNL au coincis cu cele ale PSD şi PC, care au avut de-a lungul timpului şi accente naţionaliste.
'Sperăm să obţinem derogarea de a merge cu candidaţi pe liste separate la municipiul Sfântu Gheorghe, acceptând, bineînţeles, acordul de neagresiune cu partenerii din USL. Încercăm să maximizăm practic şansele şi să reuşim să obţinem voturile pe care noi ne bazăm în acest moment în oraşul Sfântu Gheorghe, atât ale românilor, cât şi ale maghiarilor', a declarat joi Mădălin Guruianu, în cadrul unei conferinţe de presă.
În opinia acestuia, în judeţele Covasna şi Harghita partidele româneşti nu au şanse nici separat şi nici împreună să câştige preşedinţia consiliilor judeţene sau primăriile municipiilor, având în vedere că peste 75% din populaţia zonei este de etnie maghiară.
De altfel, liberalii din Sfântu Gheorghe au lansat un proiect în vederea recrutării de candidaţi din rândul comunităţii locale, intitulat 'Acces liberal', în care s-au înscris 13 persoane, printre care medici, oameni de afaceri, jurişti, dar şi foarte mulţi tineri.
Guruianu a menţionat că 'Acces liberal' este un proiect novator prin care PNL Sfântu Gheorghe a oferit, practic, tuturor cetăţenilor şansa de a se implica şi schimba societatea, menţionând, totodată, că a avut şi rolul de a-i 'mobiliza' pe politicienii cu stagii mai vechi, care se cred 'fixaţi definitiv în scaune'.

Comentarii