06 martie 2011

SAINT GEORGE EARTH HOUR 2011, de 4 ani sărbătorim ÎMPREUNĂ!

SAINT GEORGE EARTH HOUR






SFÂNTU GHEORGHE STINGE LUMINA O ORĂ! ORA PĂMÂNTULUI!

În 2007, autorităţile şi locuitorii orasului Sydney au luat poziţie faţă de ameninţarea pe care o reprezintă încălzirea globală. Peste 2 milioane de persoane au luat parte la iniţiativă prin stingerea luminilor locaţiilor şi/sau prin deconectarea tuturor aparatelor aflate în stand-by. Evenimentul s-a numit Earth Hour şi a constituit un mesaj puternic privind nevoia de acţiune conjugată a oamenilor în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie. Exemplul a atras atenţia întregii planete, iar în 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală. 27 de oraşe mari ale lumii au participat în 2008 la mişcare şi câteva zeci de milioane de oameni, în 2009, deja sute de milioane din peste 4000 de oraşe din 88 de ţări, iar anul trecut s/a atins 1 miliard de participanţi!
Sfântu Gheorghe se află printre oraşele din prima linie în susţinerea evenimentului global. În 2008, la iniţiativa Asociaţiei Pentru Comunitate, oameni şi instituţii din Sfântu Gheorghe au stins luminile şi au fost organizate “petreceri la lumina lumânării” în mai multe locuri publice din oraş. În 2009, oficialităţile au preluat ideea şi Sfântu Gheorghe a fost printre primele 10 oraşe din România participante la evenimentul “Ora Pământului”, stingând oficial iluminatul public timp de oră în municipiu. În 2010 în Sfântu Gheorghe a fost oprit iluminatul public oprit în oraş, iar Asociaţia de Tineret ECOU a organizat o petrecere în acest interval în Parcul Central cu muzică live, la lumina torţelor.
Şi în acest an, pe 26 martie, între orele 20.30-21.30 se vor stinge luminile din oraş şi din nou vor fi organizate evenimente în  Sfântu Gheorghe pentru celebrarea “Orei Pământului” iar cu această ocazie facem un apel către toate instituţiile publice şi private, organizaţii nonguvernamentale, societăţi comerciale sau persoane fizice să sprijine această idee ale cărui beneficii sunt extraordinare, mai ales la nivelul schimbării de mentalitate şi a mesajului puternic transmis tinerei generaţii!

Mădălin Guruianu,
Iniţiator în Sfântu Gheorghe al programului “Ora Pământului”

Niciun comentariu: