22 iunie 2011

Fratele meu maghiar sau de ce nu cred în “duşmanul comun care ne uneşte”



Întotdeauna am fost adversarul legitimării discursului propriu doar prin adversitate, prin opoziţie, prin viziuni egocentriste de tip ori cu noi, ori împotriva noastră. Fără măsuri constructive, pozitive, fără valori în care să crezi cu ardoare, pe care să le promovezi, pe care să eventual să le iniţiezi sau la care să participi cu entuziasm şi să le împărtăşeşti cu alţii…
Consecvent cu vorbele şi faptele mele, mă revolt în acest moment pe toţi cei care vor să inflameze publicul, indiferent că se află în Bucureşti sau la Sfântu Gheorghe. Nu pot fi de acord nici cu reacţia exagerată a unor formatori de opinie care interpretează şi răstălmăcesc mesajele, neînţelegând aproape nimic din problematica zonei noastre, asta când nu sunt de-a dreptul provocatori. Declaraţiile contrare şi nefericite atât ale reprezentanţilor UDMR, dar şi ale liderilor PDL pe subiectul Ţinutului Secuiesc m-au făcut să-mi aduc aminte faptul că mai există încă, din păcate, o zonă latentă de naţionalism dur. Naţionalism care abia aşteaptă să fie redeşteptat, în ciuda loviturilor dure pe care le-a primit în ultimii ani de la alegători, conştienţi din ce în ce mai mult de retorica găunoasă, fără alt sens şi scop decât a aduna voturi prin manipularea ideii de „duşman comun”. Asta nu mai pot suporta şi sper ca oamenii din comunităţile mixte să nu mai înghită asemenea erori grosolane de logică. Oraşul în care trăiesc, Sfântu Gheorghe, a devenit rapid o oază de normalitate şi bun simţ, un loc binecuvântat de Dumnezeu pentru maghiari şi români deopotrivă, un loc în care din ce în ce mai mulţi oameni, indiferent de vârstă, etnie, religie, îşi pun energiile în valoare, pentru binele comunităţii. De fapt nici nu are cum să fie altfel... Oamenii chiar se simt bine împreună, diversitatea este creatoare de tensiuni, dar majoritatea sunt constructive şi ţin de necunoaştere, nu de rea-voinţă...
Aşa că, fraţii mei maghiari şi români deopotrivă, aflaţi vremelnic în funcţii de conducere sau în rol de formatori de opinie, încercaţi să vă îndepărtaţi de discursuri veninoase şi de teoria „bătutului cu pumnul în masă”, pentru că adevăratele consecinţe pot fi dezastruoase pentru noi toţi şi nu va rămâne loc de învingători şi învinşi... reflectaţi, vă rog la delicateţea, calmul, diplomaţia şi umorul de care trebuie să dai dovadă într-un cuplu pentru a-l face să meargă în ciuda problemelor apărute, apoi înmulţiţi-l de câteva sute de mii de ori, atâţi câţi trăim pe aceste meleaguri şi vă veţi apropia de imaginea corectă a empatiei de care trebuie să daţi dovadă în fiecare dintre declaraţii, în fiecare dintre fapte... aceasta ar însemna că aţi redescoperit normalitatea... şi că vă pasă de ceilalţi, oricare ar fi ei...români, maghiari, romi, protestanţi, ortodocşi, catolici... până atunci vă invit să vă alăturaţi campaniilor pozitive de promovare a normalităţii în oraşul Sfântu Gheorghe, pentru că nu ştiu alţii cum sunt, dar eu IUBESC Sfântu Gheorghe! Sepsiszentgyörgy, én SZERETLEK! I LOVE Saint George!     

2 comentarii:

Mihai Pop spunea...

Eu raman la ideea pe care am mai scris-o pe ici-colo (facebook), nationalismul este reactiv in sufletul multor romani, nepasatori de altfel:

Adrian Ursu catre un lider UDMR: Daca nu ati venit voi cu tema Tinutului Secuiesc, diviziunea tarii pe criterii etnice, etc. am fi avut noi suficiente argumente sa fim impotriva modului de reorganizare propus de Traian Basescu, desfiintarea actualelor judete, fara consultarea oamenilor, etc.dar ati venit dumneavoastra cu ideile acestea extremiste...

Mircea Badea: Eu nu inteleg problema UDMR. Nu sun un nationalist, am mai afirmat, nu-mi iubesc tara de nu mai pot, dar incerc sa inteleg problema maghiarilor si nu ma refer la vecinii de bloc cu care ne intelegem, ci la liderii lor. Nu ei conduc in teritoriu? Nu au majoritate in aproape toate consiliile locale? Nu baga banii in buzunarele cui trebuie? Nu au fost la guvernare 19 ani din cei 20 de dupa revolutie? Cu ce ii ajuta autonomia? Parca nu tot ei ar fi lideri peste cele 3 judete....

Anonim spunea...

bravo...subscriu