29 iunie 2011

PREMII DE EXCELENŢĂ PENTRU FATMA MOHAMED ŞI FAZAKAS MISI!

MÂINE ŞEDINŢA CONSILIULUI LOCAL SE DESCHIDE CU PREMIEREA CELOR DOI CONDUCĂTORI AI TRUPELOR DE TEATRU DE TINERET DIN SFÂNTU GHEORGHE, FATMA MOHAMED ŞI FAZAKAS MISI!

În atenţia domnului primar Antal Árpád András

SOLICITARE,

            Având în vedere implicarea continuă şi rezultatele de excepţie obţinute în ultima vreme de către doi inspiraţi creatori de spectacole de teatru cu şi pentru tineret, Fazakas Misi, conducătorul “Trupei de Teatru Osonó” şi Fatma Mohamed, conducătoarea “Trupei de Teatru Ecou”, propun acordarea pentru ei a două premii de excelenţă în 2011, în valoare de câte 3000 de lei brut fiecare, din fondul aflat la dispoziţia dumneavoastră.
            În sprijinul propunerii adaug faptul că spectacolul “Fragmente din povestea rătăcirii” al trupei de limbă maghiară a călătorit în întreaga lume, din Anglia, până în Thailanda, reprezentând cu cinste comunitatea din Sfântu Gheorghe, iar “Jacques sau supunerea” al trupei de limbă română a obţinut luna trecută Marele Premiu la cel mai de success festival de teatru pentru liceeni din ţară, “Licart”, în faţa unui juriu prestigios condus de maestrul Victor Rebengiuc.
            Ambele trupe de tineri confirm locul important pe harta teatrală a oraşului Sfântu Gheorghe, leagănul celor două teatre prestigioase, “Támási Áron” şi „Andrei Mureşanu”, dar şi al unei pepiniere excelente pentru viitori actori de succes.
            Cu speranţa că vom putea celebra astfel doi oameni implicaţi şi dedicaţi vieţii comunităţii noastre, adevărate exemple pozitive pentru noi toţi, vă mulţumesc anticipat.

Mădălin Guruianu,
Preşedintele Comisiei de Tineret şi Sport din Consiliul Local Sfântu Gheorghe
09.06.2011

Înaintat către Comisia de Tineret şi Sport, care a hotărât în şedinţa de joi 16 iunie acordarea celor doua premii, dar valoarea totală să fie de 3000 de lei, deci 1500 fiecare...

4 comentarii:

Anonim spunea...

foarte trist,.....cu atat e mai evoluata o societate cu cat isi trateaza mai bine clownii (artistii)....la noi se straduiesc sa ne extermine.....sa nu cumva sa va ganditi cu generozitate la cultura....sa ii incurajati pe tineri sa faca asta.....ganditi-va dragi consilieri doar la propriul stomac si propria opulenta.....

Mădălin Guruianu spunea...

consider că acest comentariu se referă la scăderea de la 3000 la 1500, pentru că altfel n-ar avea sens... şi de ce Dumnezeu trebuie întotdeauna să-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală? ... chiar toţi consilierii / politicienii / oamenii sunt la fel??? ... nu v-aţi săturat de această generalizare pripită clasică?

Anonim spunea...

Conducătorii a două trupe de teatru pentru liceeni din Sfântu Gheorghe, Fatma Mohamed şi Fazakas Mihaly, vor primi premii de excelenţă din partea Consiliului local municipal pentru performanţele obţinute şi pentru contribuţia adusă la promovarea culturii şi susţinerea mişcării de tineret.

Preşedintele Comisiei de tineret şi sport din cadrul Consiliului local, Mădălin Guruianu, care a propus acordarea acestor premii, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că recompensa este pe deplin meritată pentru că cele două trupe de teatru s-au făcut remarcate atât pe plan naţional, cât şi internaţional şi au contribuit la creşterea prestigiului municipiului Sfântu Gheorghe şi, implicit, al judeţului Covasna.

„Spectacolul ‘Fragmente din povestea rătăcirii’ al trupei de limbă maghiară ‘Osono’, condusă de Fazakas Mihaly, a călătorit în întreaga lume, din Anglia până în Thailanda, reprezentând cu cinste comunitatea din Sfântu Gheorghe, iar spectacolul ‘Jacques sau supunerea’ al trupei de limbă română ‘Ecou’, coordonată de Fatma Mohamed, a obţinut luna trecută Marele Premiu la cel mai de succes festival de teatru pentru liceeni din ţară, ‘Licart’, în faţa unui juriu prestigios condus de maestrul Victor Rebengiuc”, a declarat Mădălin Guruianu. Acesta a adăugat că ambele trupe de tineret confirmă locul important pe harta teatrală a municipiului Sfântu Gheorghe, dar şi existenţa unei „pepiniere excelente pentru viitori actori de succes”.

Diplomele de excelenţă şi premiile de 1.500 de lei fiecare vor fi înmânate astăzi, în plenul Consiliului local municipal.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Anonim spunea...

Conducătorii trupelor de teatru Ecou și Osono, Fatma Mohamed și Fazakas Misi, vor primi astăzi, din partea Consiliul Local Sfântu-Gheorghe, Premiile de excelență pentru performanțele obținute la nivel național și internațional de către cele două trupe de teatru pe care le conduc.

Pentru rezultatele execepționale obținute în ultimii ani de trupele de teatru Ecou și Osono, cu spectacolele ”Jacques sau supunerea” și respectiv „Fragmente din povestea rătăcirii”, Fatma Mohamed și Fazakas Misi vor primi diplome de excelență din partea CL Sfântu-Gheorghe. Acestor diplome li se adaugă și câte un premiu în bani în valoare de 1.500 de lei fiecare, propunerea în acest sens venind din partea consilierului local Mădălin Guruianu.

”Spectacolul Trupei Osono a fost în nenumărate turnee, inclusiv internaționale, ajungând până și în Thailanda, în vreme ce spectacolul celor din Trupa Ecou tocmai a câștigat marele premiu al celui mai prestigios festival de teatru pentru liceeni, LicArt. Cred că ceea ce fac Fatma Mohamed și Fazakas Misi depășește granițele lucrului cu elevii, ei crează adevărați actori și tineri implicați în comunitate. Spectacolul celor de la Trupa Osono oferă senzații rare, combinând teatrul cu pelicula, în vreme ce Fatma Mohamed a reușit să ducă departe Trupa Ecou, care confirmă mereu, inclusiv prin faptul că tinerii de aici ajung actori în teatrele din București, Cluj sau Piatra-Neamț. Prin urmare, este normal să recunoaștem meritele celor doi și cred că ei merită din plin felicitările noastre”, a declarat Mădălin Guruianu.

„Fragmente din povestea rătăcirii” a fost până acum jucat de peste 300 de ori, atât în țară cât și în străinătate, Trupa din Sfântu-Gheorghe reprezentând Estul Europei și România la începutul lui 2010 în cadrul Festivalului Internaţional Patumthani din Thailanda. Trupa de Teatru Osonó este formată din elevi ai Liceului Mikes Kelemen, Liceul de Arte Plugor Sándor – clasa de actorie și ai Școalii de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe.

Spectacolul ”Jacques sau supunerea”, realizat de actrița Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) Fatma Mohamed, cu tinerii actori elevi ai Trupei Ecou de la Colegiul Național Mihai Viteazul, a ajuns în mai multe orașe ale țării și la diverse festivaluri de profil, în urmă cu câteva săptămâni fiind desemnat câștigătorul LicArt, festival care i-a avut în juriu, printre alții, pe actorul Victor Rebengiuc și regizoarea Sanda Manu.

Monica Vajna, www.covasnamedia.ro