03 octombrie 2011

Mai avem nevoie şi de cultură? ... sau numai de iarbă? *



Teatru. Bibliotecă. Expoziţie.
Dacă strada, şcoala şi spitalul ar trebui să fie obiectivele fundamentale ale oricărei comunităţi, cele trei instituţii enumerate la începutul acestui material sunt cele fără de care am deveni mai devreme sau mai târziu nu mai mult decât nişte roboţi. Eficienţi, cu trupurile sănătoase şi cu minţile odihnite şi relaxate, dar cu din ce în ce mai puţin suflet. O comunitate goală, fadă şi urâtă. Cui i-ar plăcea să trăiască în această Siberie a spiritului?
Acum câţiva ani, un bun prieten maghiar născut şi crescut în Secuime, dar care a avut ocazia să călătorească mult şi pe-aici, dar şi prin alte locuri din ţară sau străinătate, îmi împărtăşi la un moment dat una dintre constatările sale despre oraşul nostru: „ Sfântu Gheorghe este un oraş cu oameni deschişi la nou, cu aşteptări şi pretenţii mai mari decât în restul Secuimii şi toate astea din pricina culturii existente în zonă. Spectacole de teatru, de dans, concerte de muzică clasică, populară, dar şi modernă, cu o aplecare mai specială spre jazz, expoziţii de pictură, grafică şi sculptură în locuri special amenajate sau în muzeele din oraş, ce Dumnezeu v-aţi putea dori mai mult pentru sufletele voastre?”
Am tresărit cu mândrie când am auzit toate astea, dar o întrebare se cuibărise în mintea mea în timp ce el vorbea: „Câţi dintre oamenii din zona noastră chiar ştiu şi apreciază toate astea?” Formulez din când în când posibile răspunsuri la întrebarea nerostită. Uneori realiste, alteori pesimiste, pe măsură ce văd câtă ură şi patimă pun unii în anumite conflicte interumane, dar cel mai adesea optimiste. În ultimii ani ceva mă face să sper din ce în ce mai mult. Chiar simt şi văd că există din ce în ce mai mulţi oameni, mai ales tineri, care apreciază spectacolele, concertele sau expoziţiile de calitate. Pentru toţi aceştia, dar şi pentru cei care vor să se lepede de praful şi zgura cotidiană şi să afle recomandări despre ceea ce se întâmplă în bogata viaţă culturală din comunitatea noastră, ne-am hotărât să existe această rubrică despre cultura de calitate în singura revistă pozitivă din presa covăsneană, revista Hallo.
p.s. Evident aş fi putut introduce biserica între cele trebuincioase sufletului, dar prefer în această rubrică să nu intrăm pe tărâmul religiei, ci să rămânem în zona laică, atât cât va fi posibil...  

*(text publicat bilingv în singura revistă pentru oameni pozitivi din judeţ, HALLO, numărul din septembrie)

Niciun comentariu: