19 ianuarie 2011

Candidaţi pe bază de proiecte şi PRIN NOI INŞINE!

Mediafax - Candidaţii PNL Sfântu Gheorghe la CL, aleşi pe bază de proiecte, şi nu de apartenenţă politică

PNL Sfântu Gheorghe va întocmi, în premieră, lista candidaţilor pentru Consiliul Local în urma unui concurs de proiecte, la care pot participa toţi cei interesaţi, indiferent de apartenenţă etnică sau politică, prin depunerea unei aplicaţii în care îşi motivează dorinţa de a fi consilier local.Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Biroul Municipal al PNL a decis lansarea unui proiect "inovator pentru Sfântu Gheorghe, dar şi pentru restul ţării", care se va numi "Poţi face şi tu parte din echipa liberală pentru Sfântu Gheorghe", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prin proiect, PNL Sfântu Gheorghe intenţionează să "provoace" toţi cetăţenii din municipiu interesaţi să devină consilieri locali, competenţi pentru această funcţie şi "hotărâţi să acţioneze".
"Pe aceşti oameni îi aşteptăm să depună aplicaţii la PNL pentru postul de consilier local liberal în Consiliul Local Sfântu Gheorghe", a afirmat Guruianu.El a adăugat că pot participa la proiect toţi cetăţenii interesaţi, indiferent dacă sunt sau nu membri ai PNL, indiferent dacă au făcut sau nu politică până acum.
"Aşteptăm oameni cu soluţii credibile pentru a crea platforme de discuţii on-line, dar şi în direct, ne vom întâlni de câte ori va fi cazul. Campania va fi lansată în întreaga comunitate, prin mai multe metode de promovare, către români şi către maghiari, iar aplicaţiile pot fi depuse în ambele limbi şi va trebui să cuprindă obligatoriu un curriculum vitae, o scrisoare de motivare şi un eseu intitulat «primele mele 90 de zile ca şi consilier local în Sfântu Gheorghe»”, a spus preşedintele PNL Sfântu Gheorghe.Potrivit acestuia, campania va fi lansată la începutul lunii februarie, iar aplicaţiile pot fi depuse în termen de trei luni, după care, în urma analizei asupra acestora, precum şi în urma unui sondaj de opinie, se va întocmi lista finală a candidaţilor PNL pentru Consiliul Local Sfântu Gheorghe, la alegerile locale din 2012.

Mediafax - PNL Sfântu Gheorghe va participa singur la alegerile locale, fără PC

Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Biroul Municipal al PNL a decis, marţi seară, că organizaţia va participa la alegerile locale din 2012 singură, şi nu pe listă comună cu PC, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Este o decizie fermă”, a spus Guruianu.În ceea ce-l priveşte pe noul preşedinte interimar al PC Covasna, Dan Suciu, liderul PNL Sfântu Gheorghe a spus că "istoricul acestuia nu-l recomandă" pentru o colaborare cu PNL.
"Propunerea de la centru pentru conducerea PC Covasna este complet nefericită din punctul de vedere al PNL Sfântu Gheorghe. Istoricul domniei sale (a noului lider interimar - n.r.) nu cred că îl recomandă pentru o colaborare cu o formaţiune deschisă cum este PNL", a spus Mădălin Guruianu.Liderul liberal a afirmat că, din punctul său de vedere, noul preşedinte interimar al PC Covasna, Dan Suciu, "este frustrat" pentru că nu a mai putut obţine "avantaje" din partea PDL, pe care l-a susţinut până zilele trecute din anumite funcţii în care a ajuns, precum cea de director la Garda de Mediu, pentru un timp foarte scurt.
"Ulterior, o campanie pentru Elena Băsescu l-a propulsat undeva în ministerele de la Bucureşti şi agenţiile de la centru, pentru ca apoi, în momentul în care a fost îndepărtat şi din această ultimă sinecură de PDL, să iasă şi să spună că nu se regăseşte în valorile acestui partid care a trădat electoratul covăsnean", a spus Guruianu.Potrivit acestuia, este posibil ca afirmaţiile lui Suciu despre PDL sunt reale, însă nu sunt credibile deoarece vin din partea lui.
"Poate că are dreptate în esenţă în ceea ce spune referitor la PDL, dar cred că este omul complet nepotrivit să deschidă gura despre acest subiect. Un om care nu mai poate avea avantaje personale şi pleacă dintr-un partid nu poate fi un om credibil, nici pentru mine, ca şi colaborator în Sfântu Gheorghe, dar nici pentru comunitatea din Sfântu Gheorghe", a conchis Guruianu.Biroul Executiv Judeţean Covasna al Partidului Conservator l-a numit, luni, în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene pe Dan Suciu.În vârstă de 33 de ani, Dan Suciu a devenit membru al PC după demisia din PDL al cărui membru a fost timp de 15 ani, respectiv la sfârşitul anului 2010.
Fostul preşedinte al organizaţiei judeţene a PC Covasna, Doru Decebal Feldiorean, şi-a dat demisia în noiembrie anul trecut din funcţia de lider al organizaţiei, fără să îşi motiveze gestul.

PNL Sfântu Gheorghe lansează proiectul 'Acces liber(al)'!

Agerpres - Covasna: PNL Sfântu Gheorghe lansează proiectul 'Acces liber(al)'          

Organizaţia PNL Sfântu Gheorghe va lansa în scurt timp proiectul 'Acces liber(al)', prin care va oferi oricărui cetăţean din municipiu posibilitatea de a ajunge consilier local.
Preşedintele organizaţiei, Mădălin Guruianu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că acest proiect, aprobat de Biroul politic municipal, se adresează nu doar membrilor PNL, ci tuturor cetăţenilor, indiferent de opţiunile lor politice, dar care au un proiect concret şi viabil în beneficiul comunităţii locale. 'Este un proiect novator (...) prin care oferim tuturor şansa de a se implica şi schimba societatea', a declarat Mădălin Guruianu.
Persoanele interesate de această ofertă îşi vor putea depune aplicaţiile într-un termen de trei luni la sediul PNL din Sfântu Gheorghe, iar dosarul va trebui să conţină un CV, o scrisoare de intenţie în care să explice motivele pentru care ar dori să devină consilieri locali, precum şi un eseu în care să facă referire la iniţiativele pe care le vor avea în primele 90 de zile după preluarea funcţiei.
Guruianu a menţionat că poziţionarea pe listele electorale a candidaţilor selectaţi pe baza aplicaţiilor va fi stabilită pe baza unui sondaj de opinie făcut în rândul cetăţenilor din Sfântu Gheorghe. 'Căutăm oameni cu popularitate, cu notorietate, dar şi cu soluţii pentru comunitate', a spus Mădălin Guruianu, care şi-a exprimat convingerea că PNL Sfântu Gheorghe va prezenta la viitoarele alegeri locale o listă cu candidaţi tineri atât ca vârstă, cât şi ca mentalitate.
Potrivit acestuia, proiectul 'Acces liber(al)' are şi rolul de a-i 'mobiliza' pe politicienii cu stagii mai vechi, care se cred 'fixaţi definitiv în scaune'.

18 ianuarie 2011

Dumnezeu să-l odihneasca în pace pe Cristian Paţurcă, autorul "Imnului Golanilor"!

 

Sandor Marai, un mare prozator...

L-am descoperit acum câţiva ani graţie lui Carmen, care mi-a oferit cartea "Lumânările ard până la capăt"... un roman extrem de bine scris, cu nerv şi verb, cu dramatism, dar şi multă răbdare... şa cum îi stă bine unui autor contemporan... zilele trecute am citit "Moştenirea Eszterei" şi "Turneu la Bolzano", după care am decis să vă recomand urgent ambele cărţi, pentru că ra am descoperit un autor atât de înzestrat, o combinaţie ciudată între realism şi postmodernism, la limita dintre Rebreanu, Marquez şi Camil Petrescu, un excelent şi extrem de fin descoperitor al intimităţilor sufleteşti umane... Am rămas impresionat de lecturile din autorul maghiar, tradus deja în foarte multe limbi şi ale cărui romane sper că sunt studiate la literatură maghiară în şcoală...pentru că merită din plin!


17 ianuarie 2011

RAPORT DE ACTIVITATE PENTRU ANUL 2010 / CONSILIER LOCAL MĂDĂLIN GURUIANU

MĂDĂLIN DORU GURUIANU (0729.499.833, www.guruianu.blogspot.com)
Consilier local în Sfântu Gheorghe şi Preşedinte al Comisiei de Tineret şi Sport începând cu data de 20 iunie 2008

 „Nu sunt împotriva nimănui. Fidel unei filosofii care m-a călăuzit o viaţă,  vreau să construiesc, nu să demolez. Vreau să fiu Pentru, nu Împotrivă. Vreau să spun DA, în loc de NU! Vreau să privesc spre Viitor, nu în Trecut.”
PARTENERIAT PENTRU COMUNITATE

În temeiul art.51 alin.(4) din Legea administraţiei publice locale, republicată, prezint următorul
RAPORT DE ACTIVITATE pentru anul 2010

I. PREZENŢE

1. Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.
 34 şedinţe.     Prezent la 33 de şedinţe de Consiliu.

2. Comisia de Tineret şi Sport - preşedinte
 24 şedinţe.     Prezent la toate cele 24 de şedinţe de Comisie.

3. Comisia Juridică - membru
26 şedinţe.      Prezent la 25 de şedinţe de Comisie.

II. ACTIVITATE

Cu o singură absenţă din plen şi 1 din comisia juridică / ambele în aceeaşi zi când nu eram în localitate, consider că am încercat, împreună cu colegii consilieri să schimbăm lucrurile în bine pentru comunitatea noastră. Descurajarea politizării excesive a activităţii Consiliului Local Sfântu Gheorghe a fost una dintre priorităţile mele pe parcursul acestor ani de când am ajuns în acest for şi sper că rezultatele pozitive pentru toţi cetăţenii oraşului, indifferent de etnie, reprezintă dovezi concludente în acest sens. 

Am condus toate şedinţele Comisiei de Tineret şi Sport şi împreună cu colegii din Comisia Juridică am analizat într-o atmosferă destinsă proiectele prezentate spre avizare, majoritatea primind avizul favorabil, dar beneficiind şi de observaţiile de formă sau fond, atunci când a fost cazul să fie completate prin amendamente.

Tineret şi Sport

Am reuşit menţinerea unei susţineri consistente de la buget a proiectelor Comisiei al cărui preşedinte sunt, în condiţiile unui an de austeritate: tineret 200.000 lei, la fel ca în 2009  şi sport, 1.405.000, faţă de 1.600.000 în 2009, dar şi 3.060.000 din fonduri extrabuget local pentru reabilitarea infrastructurii la pârtia de schi din Sugas Băi.

Oval: Tineret şi SportAm susţinut şi participat la multe evenimente organizate cu ocazia Zilelor Sportive Sfântu Gheorghe 2010, ca şi concurent - şah, fotbal, baschet, alergare, ping-pong – sau arbitru - arte marţiale. Tot cu această ocazie am iniţiat şi ulterior a fost aprobată în unanimitate o hotărâre prin care s-au instituit “Bursele Sportive Sfântu Gheorghe”, începând cu anul 2010, în valoare de 15.000 lei, prin care mai  mulţi sportivi, antrenori şi junior vor primi în fiecare an diploma şi bani pentru activităţile lor din anii trecuţi, recompensând şi încurajând astfel calitatea în domeniul sportului, la nivelul municipiului nostru. În 2010 au existat două burse speciale: Sportivul Anului – Estera Dobre şi Antrenorul Anului – Matefi Arpad, 10 burse pentru antrenorii: Oltean Petru, Revesz Katalin, Vancsa Kata, Nemes Aron, Siklodi Ferenc, Bărbos Viorel, Bende Janos, Kertész Dá­vid, Hatos Péter, Simon Teodor; 9 pentru sportivii Szoke Attila, Tulit Zsombor, Loghin Mihaela,  Szabo Csongor, Diaconu Florina, Bujdoso Lorant,  Ianculovici Roxana, Orban Bara Gabor, Deak Zsombor şi 12 pentru juniorii: Bajzat Brigitta, Trofin Cosmin, Csillag Angela, Kuti Nandor, Kisgyorgy Zsolt, Lohan Alexandru,  Vlej Zsombor, Tatar Otilia, Ene Gheorghe, Tompa Krisztian, Onofrei Rareş, Daniel Attila.

Am continuat promovarea pogramului special de recompensare a excelenţei la nivelul liceenilor, intitulat “Bursele Sfântu Gheorghe”, un program prin care în anul trecut  6 tineri au primit câte 2000 de lei/an din bugetul oraşului. În 2010 ei au fost: Orbán Szabolcs (“Székely Mikó”), Szabó Lilla (“Mikes Kelemen”), Vlej Zsombor – Barna (“Mikes Kelemen”), Tulit Gyopár (“Mikes Kelemen”), Mihály Judit (“Szekely Mikó”), Panaitiu Ioana (“Mihai Viteazul”).

Ambele programe iniţiate de mine, atât “Bursele pentru tineri”, cât şi “Bursele pentru sportivi” sper că vor avea efect pe termen lung şi mai ales că simbolizează deja recunoaşterea, aprecierea şi încurajarea constantă a tinerei generaţii din comunitate, în toate direcţiile pozitive şi pe toate planurile ei de acţiune.

Am analizat propunerile şi am acordat împreună cu colegii din Comisia de Tineret şi Sport finanţări pentru proiectele din 2010. Am continuat punerea în aplicare a programului-cadru de susţinere a sportului, intitulat “Sfântu Gheorghe sprijină sportul!” şi iniţiat de mine în 2008, prin care s-au pus bazele unei finanţări consistente pentru sportul din municipiu, atât cel de masă, cât şi cel de performanţă, cu precădere echipele de primă ligă, cea de baschet feminin şi cea de futsal, dar şi cele de handbal masculin şi feminin, ping-pong, baschet masculine şah, atletism, ski etc. atât la seniori, dar şi la juniori, cu precădere prin susţinerea secţiilor Clubului Sportiv Şcolar. Am continuat pentru al doilea sezon rolul onorific de PR Manager al echipei de baschet şi cred că-mi pot pune astfel în aplicare toate cunoştinţele acumulate pentru a face ca oamenii să realizeze că SEPSI BC este mai mult decât o echipă de baschet, ci un fenomen în jurul căruia ne putem uni şi putem crede în valoarea noastră ca şi comunitate demnă de “a ne ridica vocea” în simfonia universal.

Oval: Tineret 
şi SportAm avut întâlniri cu tinerii din Sfântu Gheorghe în cadre informale – Clubul de Tineret din C.N.M.V. /  Zilele Elevilor / excursii şi tabere de tineret / evenimente culturale, artistice sau sportive - pentru “a lua pulsul” mişcărilor de tineret din municipiu şi mai ales  pentru a le sprijini iniţiativele diverse.

Am participat la şedinţe cu reprezentanţii Primăriei şi cu ceilalţi preşedinţi de Comisii pentru stabilirea unor strategii de promovare a zonei, dar şi de atragere a tinerilor care nu-şi prea mai doresc să se întoarcă în zonă, oferindu-le acestora perspective noi şi speranţe prin construirea de locuinţe, dar şi prin punerea bazelor pentru dezvoltarea unui oraş mai curat, mai civilizat, mai  ofertant pentru investitori.

Am participat şi susţinut şi în acest an toate ediţiile programului cultural de sprijinire a tinerilor artişti, Seri Albastre, inclusiv spectaculoasa Şcoală de Toamnă Seri Albastre, unde au participat profesorii universitari Miltiade Nenoiu şi Cristian Mihăilescu - directorul Operei Braşov - şi soprano de renume mondial, Felicia Filip.

Am continuat să conduc Clubul de Dezbateri Academice din Sfântu Gheorghe, participând la mai multe competiţii locale şi naţionale, cu rezultate dintre cele mai notabile vicecampion naţional Danmiel Cruceriu, 8 debateri calificaţi la Naţionala (!), locul I la studenţi prin Bianca Dragomir, etc., - şi organizând a patra ediţie a OPEN-ului naţional “Saint George, City of Debate” – cea mai amplă competiţie de dezbateri academic din ţară, plus ediţia din acest an a Campionatelor Regionale de Dezbateri Academice din România, la ambele participând câteva sute de tineri talentaţi din ţară. Am sprijinit deasemenea participarea celor doi actuali studenţi, foşti campioni naţionali la debate din Sfântu Gheorghe, Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea, la Campionatele Europene şi la Oxford Open, ei reuşind performanţe istorice, calificându-se în semifinalele ambelor competiţii, motiv pentru care au şi fost păremiaţi ca Debaterii Anului în Sfântu Gheorghe cu ocazia Galei Hallo din decembrie 2010.

Am susţinut şi participat la multe programe sportive în Sfântu Gheorghe, printre care, pentru a doua oară la proba de ştafetă a semi-maratonului de pe străzile oraşului şi la marşul pe biciclete în Săptămâna mobilităţii europene, ş.a.

Am sprijinit constant activitatea Clubului de şah “Cavalerul” din Sfântu Gheorghe, atât pe partea logistică, dar şi pe cea de promovare, acţiunea “Împreună prin şah” din Sala Consiliului Local fiind o bună expunere pentru toţi iubitorii “sportului minţii” din oraş, dar şi campionatele de la sediul Colegiului Naţional Mihai Viteazul şi de la Direcţia Judeţeană pentru Sport.

Am acordat lunar din indemnizaţia mea de consilier, o bursă de 300 de lei către Roxana Chiper, o tânără sportivă din Sfântu Gheorghe, practicantă de ping-pong şi fotbal, dar care şi-a pierdut în mod tragic tatăl în 2009.

Cultură şi Religie

Oval: Cultură şi MulticulturalitateAm participat la majoriatea spectacolelor cultural din oraş, indiferent de limba în care au fost interpretate şi, în deplină cunoştinţă de cauză, am sprijinit iniţiativele particulare sau comunitare ale celor două teatre din oraş, “Andrei Mureşanu” şi “Tamási Áron”, dar şi Trupa Osono, condusă de actorul Fazakas Misi. Am susţinut şi promovat în continuare abonamentul “Eugene Ionescu” şi supratitrarea în limba română a spectacolelor în limba maghiară de la Teatrul “Tamási Áron”.

Am participat şi sprijinit toate manifestările organizate cu ocazia “Festivalului Multicultural de Colinde Adolescent 2010”, unde datorită unei echipe extraordinare de peste 80 de voluntari, condusă de Emil Pantelimon, sute de colindători şi mii de spectatori au putut fi martori la acţiuni caritabile şi concerte extraordinare în spaţii publice, în şcoli, licee, fabrici, autobuze etc., cu ocazia celebrării Sărbătorii Naşterii Domnului.

Am propus şi realizat din bani de la buget, dar şi al sponsorilor locali un concert extraordinar şi gratuit Ducu Bertzi în cadrul manifestărilor prilejuite de organizarea Zilei Naţionale României, 1 dec. 2010, dar şi o dezbatere publică pe tema “1 decembrie, Ziua Naţiunii vs. Ziua Naţională”.

Am lucrat la proiectul de hotărâre “Împreună pentru Sfântu Gheorghe”, prin care sper ca din 2011 să existe un fond special pentru proiecte multiculturale, pentru a încuraja spiritual civic, colaborarea interetnică şi empatia oamenilor din comunitatea noastră, indiferent de apartenenţa etnică.

Mediu înconjurător

Am continuat să fim pe harta oraşelor din România care  sprijină oficial demersul “Ora pământului” şi Sfântu Gheorghe s-a alăturat sutelor de oraşe din lumea întreagă care au stins lumina timp de o oră în 27 martie 2010, de data aceasta cu o petrecere cu chitări în Parcul Elisabeta, la lumina torţelor.

Am sprijinit şi am participat activ ca şi voluntar în cadrul mai multor proiecte pentru un mediu înconjurător mai curat, printre care “Let’s do it, Romania”, „Sfântu Gheorghe, capitala verde a României”, „1 mai  muncitoresc”, „Verde pentru Cultură” etc.

Comisii speciale

Oval: Comisii specialeAm făcut parte din Comitetul de Organizare a Zilelor Sfântu Gheorghe, ediţia 2010, şi, pe lângă programele cultural-artistice de mare succes la public, în premieră locală, am reuşit să avem un spaţiu comun, Cortul Tineretului Român şi Maghiar cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe şi toată pleiada de evenimente organizate împreună, "Marşul de Deschidere", "Treasure Hunt", "Karaoke party" etc. la ale căror acţiuni au participat mii de oameni de toate vârstele şi toate categoriile sociale.

Precizez că fac parte deasemenea din Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional “Mihai Viteazul”, unde am participat la majoritatea şedinţelor care au avut loc şi de unde am preluat informaţiile necesare pentru a suţine cu succes cauzele ridicate de elevii, cadrele didactice şi direcţiunea Colegiului în faţa Consiliului Local şi a Primăriei Sfântu Gheorghe, iniţiind şi dezvoltând pe larg programul de promovare “Viitorii lideri ai comunităţii, ediţia 2010”.

          Am luat parte la mai multe manifestări pentru promovarea comunităţii locale şi a bunelor practice la nivel local: “balul Întreprinzătorilor ASIMCOV”, “Bal de Caritate Pro Humanity”, “Ziua Europei”, “Parada Cârnaţilor”, “Joia Gurmanzilor”, “Festivalul Tinereţii”, "Ia atitudine! Pro Democraţia pentru transparenţă", “Balul de Ziua Naţională”, “Gala Hallo”, dar am şi iniţiat câteva, printre care toate evenimentele aşezate sub semnul “I love Saint George” şi aducerea în plan local a proiectului naţional “Schimb de cărţi”.

Diverse
           
            Am continuat amplificarea procesului de transparenţă şi desecretizare a actului decizional, informând instantaneu mass-media locală despre noutăţile apărute în cadrul şedinţelor Consiliului Local şi ajutând departamentul de comunicare şi imagine de câte ori am fost solicitat pentru diverse proiecte.

Nu am pretenţia că modestele mele iniţiative pot schimba esenţial comunitatea, dar şi dacă sunt doar o “picătură”, fidel principiului că “răul înfloreşte când oamenii buni nu fac nimic”, am convingerea că din ce în ce mai mulţi oameni gândesc şi acţionează pentru o comunitate locală mai bună şi mai prosperă, în care soluţiile să fie găsite ÎMPREUNĂ, niciodată separat, spre binele comun al tuturor, români şi maghiari deopotrivă. 
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

 17 ianuarie 2011