„Deşi lumea toată este plină de ură, inimile încă mai sunt pline de iubire“ (Marian Cozma)

Marian Cozma, comemorat la trei ani de la dispariţie

Fostul handbalist Marian Cozma a fost comemorat miercuri seară la Sfântu Gheor ghe, la trei ani de la tragica sa dispariţie.
Aproape 15 persoane adunate în faţa Sălii Sporturilor din Sfântu Gheorghe au aprins lumânări în memoria acestuia şi au depus flori lângă fotografia fostului handbalist. Preşedintele Comisiei de tineret şi sport din cadrul Consiliului local Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, iniţiatorul acţiunii comemorative, a declarat că Marian Cozma rămâne un simbol al prieteniei româno-maghiare şi al nonviolenţei. Acesta a mai spus că Sfântu Gheorghe, care este înfrăţit cu oraşul  Veszprem din Ungaria – locul în care şi-a pierdut viaţa Marian Cozma -, are obligaţia morală de păstra vie memoria sportivului.
Marian Cozma, fost component al naţionale de handbal a României şi al formaţiei ungare MKB Veszprem, a fost înjunghiat mortal, în dimineaţa zilei de 8 februarie 2009, întro discotecă din oraşul unde juca. După dispariţia sportivului, atât în Ungaria, cât şi în România au fost organizate mai multe mitinguri şi concerte în memoria acestuia, toate având ca mesaj combaterea violenţei. Suporterii echipei Veszprem au strâns fonduri pentru realizarea unui monument în amintirea lui Marian Cozma, iar la finalul sezonului competiţional echipa Veszprem a devenit campioană a Ungariei, iar titlul i-a fost dedicat lui Marian Cozma, care a fost numit cel mai bun pivot al sezonului 2008-2009 din competiţia maghiară.
Handbalistul român a rămas în amintirea tuturor ca un simbol al nonviolenţei, datorită unei fraze devenită celebră: „Deşi lumea toată este plină de ură, inimile încă mai sunt pline de iubire“.

AGERPRESS, preluat de Mesagerul de Covasna si Observatorul de Covasna

Comentarii