08 decembrie 2012

Manipulări de campanie demontate...


Scrisoare deschisă primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Árpád András Antal

 

Cu trei campanii electorale, 2012 a fost un an dificil. Un an care ar fi putut lesne să fie un coșmar pentru relațiile româno-maghiare din comunitatea noastră, tocmai datorită discursurilor naționaliste care se întețesc în aceste perioade de timp. Slavă Domnului, în ciuda anumitor reacții, sporadice și fără aderență masivă a comunității noastre, toate cele trei scrutine au reușit să nu destabilizeze zona, locuitorii orașului păstrându-și capetele pe umeri și mințile limpezi.

Totuși, dacă de la mulți oameni politici nu am avut și nu am așteptări prea mari, de aceea nici nu îi pun prea des în discuție, în cazul dumneavoastră lucrurile stau cu totul altfel. Iar din postura de primar ales cu aproape 80 % din voturile din Sfântu Gheorghe și dispunând de un Consiliu Local cu majoritate absolută, 2/3 dintre consilieri fiind de la UDMR, acțiunile, vorbele și gesturile dumnevoastră sunt extrem de importante.

Iar în această campanie pentru parlamentare ați greșit flagrant de două ori. Foarte grav. Nepermis, după părerea mea și de aceea mi-am permis să vă scriu public aceste rânduri.

 

1.     Incitare la exclusivism etnic, adică dovada șovinismului


”Din punctul meu de vedere este evident că PPMT nu va intra în Parlament. Nu poate câștiga nici la Sfântu Gheorghe, nici altundeva. Cei care nu vor vota cu UDMR îi vor întări pe români. EU ÎMI FAC GRIJI PENTRU ORAȘUL MEU, NU VREAU SĂ AIBĂ DEPUTAT ROMÂN. (Antal Arpad, nov. 2012).
Această declarație deplasată nu vă face cinste și va intra în seria declarațiilor rușinoase și periculoase pentru Sfântu Gheorghe. Rușinoasă, pentru că nu mi-aș fi imaginat vreodată că dumneavoastră credeți că românii trebuie priviți ca niște paria ai societății. Ca niște cetățeni „de mâna a doua”. Care nu ar trebui, Doamne ferește, să fie reprezentați! Și care în nici un caz nu ar putea reprezenta întreaga comunitate. Un maghiar poate, după logica dumneavoastră să facă asta, dar un român, niciodată. Cât de greșit, domnule primar!
Și uite așa ați aruncat la coș frumoasele gânduri prin care pe vremuri, împreună, atacam incompetenții care se ascundeau și se mai ascund încă în spatele etniei, promovând chiar în acest moment, superioritatea etnică în fața oricăror alte calități.
Am crezut întotdeauna că dacă un om este potrivit și competent pentru un post, acela trebuie să-l ocupe, fie el maghiar sau român, femeie sau bărbat, tânăr sau mai puțin tânăr. Am crezut în buna dumneavoastră credință și în meritocrație, nu în etnocrație. Cum Dumnezeu ați decăzut atât de mult? Am crezut că ne asemănăm în această privință. Dar m-am înșelat. Și mi-ați înșelat astfel grav încrederea. Mie și celor care sperau că sunteți altfel. Că puteți promova alt set de valori pentru comunitatea noastră. Dar să veniți cu o replică atât de șovină ca  nu vreau în Sfântu Gheorghe deputat român” m-a făcut să-mi dau seama că în ciuda vorbelor care păreau normale, ascundeți o gândire retrogradă și profund greșită. Și meritați consecințele legilor antidiscriminare.

2.     Manipulare grosolană prin modificarea faptelor

„Eu, în acest moment, sunt cel mai reprezentativ reprezentant al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe şi asta pentru că eu la alegerile locale am obţinut 93% din voturile maghiarilor şi 43% din voturile românilor (...) Deși la alegerile locale au fost trei candidaţi de etnie română, peste 43% dintre români m-au votat pe mine. (Antal Arpad, dec. 2012)

Ați folosit declarația manipulativă de mai sus pentru a induce în rândul românilor această idee a reprezentativității dumneavoastră, deși chiar la punctul anterior ați demonstrat din plin cât de mult țineți la români...
Ca să fie clar de la început, precizez că v-am apreciat mulțumirile la adresa campaniei noatre RO vs. HU, prin care promovam votul competent în dauna celui etnic. Campanie de succes, cum chiar dumneavoastră observați public imediat după, rezultatele nelăsându-se așteptate și o parte dintre români votând deschis și cu încredere cu dumneavoastră.
Pentru postul de primar.
Adică de prim gospodar al orașului, nu de purtător de cuvânt pe plan politic.
Nu puteți fi purtătorul de mesaje al românilor, domnule primar, în condițiile în care reprezentați totuși, pe plan politic, o uniune etnică a maghiarilor, nu?
Dacă prima demontare a manipulării dumneavoastră a ținut de „reprezentativitatea” dumneavoastră, a doua este pur tehnică și vine să vă demonstreze că la alegerile locale, dumneavoastră ați reușit să obțineți voturile celor care au votat lista UDMR 14.731, ale votanților PPMT 2530, partid care v-a susținut la alegerile locale și încă  a aproximativ 2000 de români. Cum vă spuneam anterior, fix pe baza competenței de bun administrator demonstrată în ultimii 4 ani, nu ca om politic. Dar chiar și ca număr de voturi dintre preferințele românilor, v-ați situat în urma mea și, chiar dacă am fost votat și eu de către o parte dintre maghiari, sunt conștient că sunt mult mai abilitat decât dumneavoastră să vorbesc în numele românilor din zonă. Și pot să-mi permit să vorbesc și în numele maghiarilor liberali, o parte dintre ei membri sau simpatizanți ai PNL Sfântu Gheorghe. Nu cred, pe cale de consecință, că dumneavoastră aveți români în UDMR, sau mă înșel?
Dar nu mă împăunez la nivel declarativ, așa cum faceți dumneavoastră, ci încerc, cu decență și bun simț, să pun umărul, alături de dumneavoastră și de colegii consilieri să propun sau să susțin inițiative care să aducă un plus de valoare în comunitatea noastră. Pentru asta am fost votați, domnule primar. Pentru administrație. Nu pentru declarații politice.
Sper că v-am demonstrat erorile de logică și de judecată făcute, pentru a înțelege și dumneavoastră că sunteți foarte departe de a fi cel mai reprezentativ pentru comunitatea românească din Sfântu Gheorghe, aș îndrăzni să spun că este chiar dimpotrivă, după această campanie în care ați avut declarații regretabile. Dacă totuși nu mă credeți, comandați niște sondaje de opinie sau așteptați următoarele alegeri. S-ar putea să aveți parte de niște surprize neplăcute.

Cu mare regret,
Mădălin Guruianu
Consilier local Sfântu Gheorghe

08.12.2012

P.S. Pentru că am promis, alături de candidatul nostru, Emil Pantelimon, să facem o campanie pozitivă, nu am reacționat nici unul dintre noi la momentul aflării declarațiilor grave ale dumneavoastră, dar acum, când campania electorală a luat sfârșit, consider că trebuie să iau atitudine. Și am făcut-o înainte să avem rezultatele, ca să nu credeți că răspunsul ține de faptul că avem un anume deputat ... maghiar sau român, Doamne ferește, după gândurile dumneavoastră!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Madalin Guruianu,tin sa va precizez un fapt nu o intamplare.Locuiesc in Sf.Gheorghe din anul 1969 si am crescut aici intre maghiari,sotia mea fiind tot din aceasta etnie.Din pacate pot sa va spun la modul cel mai sincer si sigur ca in toti acesti ani m-am convins de un lucru si anume acela ca intre romanii si maghiarii din judetul nostru nu va fi niciodata ''pace'' si nu din cauza noastra ci din cauza ''lor''.Si-au dorit,intodeauna,autonomia teritoriala,economica,politica si administrativa si au vrut sa scape de romani si de tot ceea ce este romanesc.Aceste declaratii facute de primar sunt rezultatul nepasarii politicienilor romani fata de romanii din Covasna si nu numai!De ce sa ne ascundem dupa degete sau sa intoarcem intodeauna si obrazulcelalalt?Pentru ca maghiarii ne sunt superiori?Nu inteleg nici ce anume cauta in institutiile statului roman oameni care urasc romanii si tot ceea ce reprezinta ei?Nu doresc sa incit pe nimeni la ura etnica dar m-am cam saturat sa inghit toate porcariile ''lor'' si sa vad ca nimeni nu-i trage la raspundere! Sper din toata fiinta ca UDMR-ul sau oricare partid de-al lor sa nu mai ajunga in parlament niciodata pentru ca m-am saturat sa-i vad in postura de santajisti si iude ale neamului nostru ! Va propun asta :http://www.petitieonline.ro/petitie/12699057 !!! Cu stima si respect !!!

Balint Laszlo spunea...

Nu mi se pare corect fata de oamenii care l-au votat, fie ei maghiari sau romani, ca el sa ramana primarul dupa declaratiile facute! Este secolul 21 oameni buni...nu va mai schimbati? Poti sa fii nationalist... dar in postura pe care o ocupa el nu are voie sa faca declaratii de genul acesta! Asteptam reactii si mi se parea chiar foarte ciudat ca nimeni nu a reactionat pana acum! Nu inteleg cum are curajul sa mai si aminteasca faptul ca romanii l-au votat intr-un numar mare! RUSINICA!!!